Se construiește, în sfârșit, noul stadion Dinamo! Arena de 100 de milioane, ridicată după ani de scandaluri

CS Dinamo a anunțat vineri printr-un comunicat de presă construcția noului stadion Dinamo, iar CNI precizează că s-au identificat soluții pentru a depăși problemele juridice cu care s-a confruntat clubul în ultimii ani de zile.

Cu stadioanele Ghencea, Arcul de Triumf și Giulești aproape finalizate, Dinamo rămâne să joace pe o arenă învechită, inaugurată în 1952 și „renovată” cu plastic și vopsea în 2007.

Marius Niculae, fostul mare jucător al lui Dinamo, este unul dintre cei care militează intens pentru construcția noului stadion și care acuza într-un interviu pentru FANATIK pe cei care s-au ocupat de administrarea stadionului că s-a pus doar o nocturnă, s-a schimbat tabela și din băncile alea pe care le știm, au devenit scaune de plastic! În rest, nu s-a făcut absolut nimic la acest stadion!”.

Suporterii lui Dinamo au în sfârșit un motiv de bucurie: noul stadion se va construi

Suporterii dinamoviști pot spera că vor apuca să își susțină echipa în Casa Pariurilor Liga 1 pe un stadion nou și fără pistă. CS Dinamo anunță printr-un comunicat de presă că „Ministerul Afacerilor Interne, împreună cu Compania Națională de Investiții, am demarat procedurile pentru construirea unei noi Arene de Fotbal, moderne și cu capacitate mărită pentru suporteri, tot în cadrul actualului Complex Sportiv Dinamo”, se arată în comunicat.

Dinamo trece prin cea mai dificilă perioadă din istoria clubului, iar un nou stadion ar putea fi salvarea echipei, așa cum a afirmat-o și antrenorul Cosmin Contra în repetate rânduri, numai că în acest moment există un litigiu între CS Dinamo și Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo sau cum este cunoscut de marea majoritate, „clubul lui Nicolae Badea”.

Fostul acționar al lui Dinamo, Nicolae Badea, nu se consideră însă deloc vinovat de faptul că noul stadion din Ștefan cel Mare nu s-a construit încă, deși omul de afaceri a contestat în instanță decizia care dădea câștig de cauză lui CS Dinamo, iar astfel va mai dura luni bune până la o decizie finală.

CS Dinamo a găsit modalitatea prin care să evite problemele juridice cu Nicolae Badea

CS Dinamo a identificat soluții juridice, iar directorul Companiei Naționale de Investiții (CNI) a oferit detalii suplimentare despre această situație și a găsit o modalitate să evite și alte probleme de natură legală: „Stadionul va fi amplasat tot în zona velodromului. Clubul Dinamo a identificat soluții juridice astfel încât să poată preda către CNI o suprafață mai mare de teren decât amplasamentul actual al velodromului, respectiv și terenul de rugby și terenul Piți Varga”, a declarat Adrian Cefalan pentru DigiSport.

Chiar și așa, există în continuare o problemă serioasă care necesită o atenție deosebită și care pune piedici construcției noului stadion pe acest amplasament: „O altă problemă este legată de stația de pompare situată în apropierea velodromului, care colectează atât apa pluvială, cât și freatică.

Aceste pompe asigură drenajul și evacuarea apelor din Complexul Dinamo, având în vedere că acesta este situat cu 10-12 metri sub cota 0. Vorbim de mai multe bazine și puțuri forate a căror relocare este dificilă, de aceea încercăm înglobarea acestora în noul stadion”, a mai explicat directorul CNI.

Noul stadion Dinamo va costa 100 de milioane de euro și va avea 33.000 de locuri, iar lucrările ar putea dura până la 24 de luni

Dinamo ar putea juca pe noul stadion în sezonul 2024/2025, iar construcția va costa aproximativ 100 de milioane de euro și va avea o capacitate mai mare decât arena din Ghencea: 33.000 de locuri, față de 31.254, cu aproape cinci milioane de euro mai mult decât cel al rivalilor.

Până la începerea lucrărilor vor trebui îndeplinite mai multe condiții și obținute câteva avize, fără de care lucrările nu pot fi demarate: „Până la execuția efectivă a lucrărilor trebuie parcurse o serie de etape, respectiv întocmirea și aprobarea studiului de fezabilitate, emiterea unei hotărâri de guvern de aprobare a indicatorilor tehnico-economici, finalizarea procedurii de achiziție publică de proiectare și execuție (soluționarea eventualelor contestații), întocmirea proiectului tehnic si obținerea autorizației de construire. După emiterea ordinului de începere a lucrărilor de execuție estimăm un termen de finalizare de 18-24 luni”, a mai precizat directorul CNI.

Construcția noului stadion din Ștefan cel Mare se amână de câțiva ani din cauza legislației care lasă de dorit și chiar dacă CS Dinamo a câștigat după doi ani în tribunal litigiul cu Nicolae Badea, acesta a putut ataca din nou decizia prin recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar până la verdict definitiv ar putea trece luni de zile! Ba mai mult, chiar dacă CS Dinamo va obține câștig de cauză și la această instanță, motivarea deciziei ar putea dura între 30 și 90 de zile.

  • 3 ani au trecut de când CS Dinamo a cerut încetarea asocierii cu ACS FC Dinamo reprezentat de Nicolae Badea
  • 2 ani de procese, au trecut până când CS Dinamo a primit câștig de cauză în primă instanță, dar Badea a făcut recurs
  • 1952 e anul în care a fost construit stadionul Ștefan cel Mare
  • 13 ani au trecut de la ultima renovare a stadionului
  • 100 de milioane de euro va costa noul stadion, care va avea 33.000 de locuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *