Ce a făcut o maimuţă cu telefonul pe care l-a furat. Povestea amintește de celebrul ”caz Naruto”, ajuns în tribunale. FOTO VIDEO

Poveste amuzantă în Malaezia, unde un bărbat a găsit lucruri ciudate în telefonul său. Zackrydz Rodzi a crezut că i-a fost furat telefonul. După o zi de căutări, omul și-a găsit aparatul deteriorat, în jungla din spatele casei.

În momentul în care l-a deschis, a observat cu stupoare că hoțul i-a lăsat câteva poze. Doar că pungașul nu era unul obișnuit. Era vorba de o maimuță care a reușit să imite, pe cât a putut, comportamentul obsesiv al oamenilor din ziua de azi, și anume fotografiile de tip selfie.

Oriunde mergi, dacă întorci capul, vei observa minim o persoană care se chinuie să-și pozeze propriul chip (unii au căzut de pe stânci încercând să facă asta). Maimuța care a furat telefonul bărbatului din Malaezia s-a plictisit repede de acest comportament narcisist și a abandonat aparatul în curte. A lăsat totuși niște amintiri simpatice.

O maimuță a furat un telefon și și-a făcut poze singură

FOTO: Facebook

Zackrydz Rodzi a declarat că este suprins de ce s-a întâmplat, pentru că în regiunea unde locuiește el, maimuțele sunt de obicei timide și nu obișnuiesc să fure. El crede că animalul a intrat în casă printr-o fereastră deschisă și a furat telefonul din camera sa. Pe langă poze selfie, maimuța s-a dovedit, absolut normal, pasionată și de natură. Ea lăsat o poză și cu peisajul suprins în junglă.

Citește și:

FOTO: Facebook
Foto: Facebook
Foto: Facebook

Fine observatoare ale comportamentului uman – doar se spune că suntem ”rude” –  maimuțele imită des acțiunile oamenilor. În Asia ele zburdă libere și de multe ori au fost surprinse furând mâncare sau obiecte.

Citește și:

Unele dintre primate nu mai nicio jenă față de oameni. Un caz amuzant s-a petrecut la un obiectiv turistic din Asia, unde o maimuță a început să controleze toți trecătorii.

Mai aproape de noi, în Gibraltar, își duc traiul mai multe maimuțe. Ele au dus furatul la nivel de artă. Uneori amuză turiștii, alteori îi sperie. Acum, acest lucru mai depinde și de firea omului.

Monkey Thief 😁👌

Geplaatst door ‎أخبار 747‎ op Dinsdag 5 februari 2019

Faimosul Naruto și Selfie-ul care a ajuns în tribunale

FOTO: Facebook

În 2011, Naruto era doar un macac anonim din jungla din Indonezia. Această maimuță a ”împrumat” într-o zi, pentru puțin timp, aparatul de fotografiat al unui om. Poza selfie, făcută de macac, a fost delicioasă și a făcut repede înconjurul lumii. Maimuța s-a suprins singură într-o ipostază senzațională.

Dar imediat a aparăut o dilemă. Cine are drepturile pentru acea fotografie? Proprietarul aparatului, David Slater, a ajuns să se judece cu cei de la organizația ”Oamenilor care luptă pentru comportamentul etic asupra animalelor” (PETA).

Cei de la PETA au susținut că poza aparține animalului și proprietarul aparatului n-are voie să obțină bani de pe urma acelei imagini. După 6 ani de procese, în 2011, David Slater a ajuns la un acord cu organizația PETA. El a trebuit să doneze 25% din toate câștigurile provenite de pe urma celebrei fotografi. Banii s-au dus către o fundație care se ocupă cu protejarea maimuțelor din Indonezia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *