Petrecere electorală fără reguli de protecție: ”Ăsta-i primarul de care avem nevoie, mă. Fapte, nu vorbe!”

Polițiștii au pus capăt unei  petreceri electorale din  comuna Giarmata (jud. Timiș) care se desfășura fără respectarea regulilor de combatere a epidemiei. Candidatul pentru care s-a dat petrecerea pretinde că nu știe nimic, deși oamenii legii l-au amendat cu 5.000 de lei, scrie tion.ro.

Petrecerea electorală pentru candidatul PNL la primăria Giarmata, Marcel Deac Iancău, a avut loc lângă un lac din comună.  Tinerii din comună au fost momiți cu grătare, bere și manele, ocazie cu care s-au făcut și nenumărate dedicații.

Într-o  filmare realizată de localnic, chiar DJ-ul îl dă de gol pe organizatorul petrecerii în afara legii. „Vreau să cântăm împreună până la ora 6 dimineața. Vreau să mulțumesc domnului Marcel pentru invitație. Ăsta e primarul de care avem nevoie, mă. Fapte nu vorbe!”, răcnea DJ-ul în microfon.

Candidatul se face că nu știe de petrecere

Deși petrecerea era pe un câmp, muzica era suficient de tare încât să-i deranjeze pe localnici, unii dintre ei sunând la 112, la poliția locală precum și la numărul de Telverde unde se pot reclama situații de nerespectare a măsurilor privind  combaterea epidemiei.

Înspre miezul nopții au ajuns și polițiștii la fața locului care i-au trimis acasă pe petrecăreți întrucât erau prezente mai mult de 50 de persoane, limita impusă pentru petrecerile în aer liber. În plus,  candidatul PNL s-a ales cu o amendă.

Citește și:

Azi-noapte, în jurul orei 00:00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că la o locație din Giarmata a avut loc o petrecere în aer liber fără respectarea prevederilor legale, la care a participat un număr mare de persoane. În urma verificărilor efectuate, organizatorul de 46 de ani a fost sancționat contravențional cu 5.000 de lei conform Legii 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19”, au precizat reprezentanții IPJ Timiș..

Contactat de tion.ro, Marcel Iancău a negat faptele cu ajutorul vorbelor spunând cu seninătate că nu știe despre ce-i vorba întrucât este la mare, asta în condițiile în care fusese zărit în ziua respectivă împărțind  pliante electorale în comună.

Citește și:

Nu am făcut niciun party, eu sunt la mare acum. Da da, sunt la mare. Asta nu înseamnă că eu trebuie să fiu prezent, poate au plătit. Chiar nu știu de așa ceva, sunt candidatul, dar eu sunt la mare”, a spus Marcel Iancău.

Pe durata stării de alertă sunt interzise evenimentele private în spații  deschise cu mai mult de 50 de participanți fiind obligatorie și respectarea distanțării fizice.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *