Haos în Liga 1! Jucătorii de la mai multe echipe din play-out protestează față de prelungirea campionatului și nu mai vor să joace până la final

Prelungirea playout-ului din Casa Pariurilor Liga 1 a agitat spiritele la echipele participante. Din cauza celor 21 de cazuri COVID-19 de la Dinamo, LPF a decis să prelungească sezonul până pe 18 august, însă unele echipe și jucătorii lor nici nu vor să audă de această variantă, în condițiile în care startul noului sezon este prevăzut pentru 22 august.

La unele echipe din play-out este un adevărat haos. Inițial, finalul campionatului a fost programat pentru 5 august, însă din cauza cazurilor COVID-19 de la Dinamo, LPF a decis ca echipa din șoseaua Ștefan cel Mare să joace până pe 18 august. Cinci cluburi au votat împotriva acestei variante la Adunarea Generală a LPF de joi, dar decizia a fost de a merge înainte cu sezonul.

Însă, această decizie a LPF nu a fost primită cu bucurie de unele cluburi și, mai ales, jucători străini. Din informațiile FANATIK, mai mulți străini nici nu vor să audă că vor juca până pe 18 august. Mulți vor să intre în vacanță să meargă la familii, pe care nu le-au văzut din pandemie și amenință că nu vor intra pe teren în luna august.

Haos în Liga 1! Jucătorii de la mai multe echipe din play-out protestează față de prelungirea campionatului

Primarul și antrenorul de la Academica Clinceni s-au plâns de faptul că nu pot planifica noul sezon pentru că termenul este foarte scurt. În aceeași situație sunt și Poli Iași, Hermannstadt, FC Voluntari sau Chindia Târgoviște, formații care au jucători străini care au anunțat că nu mai vor să joace până pe 18 august.

O situație delicată este reprezentată de jucătorii care au ajuns la final de contract. Mulți susțin că vor să își caute alte angajamente pentru că în majoritatea țărilor campionatele se încheie și echipele intră în perioada de mercato, astfel că vor să prindă un nou contract, nu să joace la nesfârșit în Casa Pariurilor Liga 1.

Citește și:

Mai mulți străini de la Hermannstadt, Poli Iași, Academica sau Chindia au amenințat că nu mai joacă

Astfel, mai mulți străini de la Hermannstadt, Poli Iași, Academica sau Chindia au amenințat că nu mai joacă, în condițiile în care au ajuns la final de contract. Asta în condițiile în care prelungirile de contract pe vremea pandemiei s-au făcut până la începutul lunii august și nu până în 18, când se încheie sezonul.

Decizia Ligii Profesioniste de Fotbal a încins spiritele în majoritatea echipelor din play-out și nici oficialii echipelor nu știu ce vor face și cu cine vor juca până la finalul lunii august.

Citește și:

Luni se decide dacă se prelungește sau nu sezonul până pe 18 august! FRF ia decizia

Pe de-o parte, unii jucători ajunși la final de contract nu mai vor să continue încă o lună, iar pe de altă parte cluburile nu vor să le propună prelungirea pentru încă un sezon, deși unii dintre ei au făcut presiuni pentru a continua încă un sezon, nu doar până la finalul campionatului.

Mingea se află acum la FRF. Liga Profesionistă de Fotbal a trimis solicitarea de prelungire a campionatului până pe 18 august, cu meciul de baraj disputat pe 21 august. Luni va fi întrunit Comitetul Executiv al FRF care va hotărâ dacă sezonul va fi sau nu prelungit. Dacă solicitarea va fi respinsă, meciurile lui Dinamo nu vor mai fi programate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *