Sport la TV. Cine transmite Juventus-Atalanta, Sheffield United-Chelsea şi Valladolid-Barcelona. Programul transmisiunilor sportive de sâmbătă, 11 iulie

Sâmbătă, 11 iulie, avem un bogat program de meciuri în programul de sport la TV. Se joacă două meciuri în România, trei în Spania, trei în Italia şi cinci în Anglia, dar de aici numai patru vor putea fi urmărite în direct pe canalul Eurosport 1.

În România avem o partidă din play-out, Hermanstadt – Voluntari, în care la Sibiu vine cea mai bună echipă din play-out, neînvinsă în toate partidele jucate până în prezent şi care ocupă locul 2, după Viitorul, adică poziţia a 8-a la general şi un meci de mare tradiţie, în barajul de promovare din Liga 2, Petrolul .- Rapid, prima apariţie a prahovenilor după ce meciul de la Arad a fost amânat ca urmare a celor şase teste pozitive la COVID 19 din lotul lor.

În La Liga joacă Barcelona, pe terenul campioanei egalurilor, Valladolid şi orice alt rezultat decât victoria ar deschide larg uşa la titlu rivalei Real Madrid. Joacă şi Atletico Madrid, pe teren propriu cu Betis Sevilla, iar Celta Vigo va merge după măcar un punct la Pamplona, pe terenul Osasunei.

Patru meciuri din Premier League în programul de sport la TV sâmbătă, 11 iulie

În Serie A e momentul unui meci extrem de interesant. Campioana ultimelor opt ediţii şi liderul acestui sezon, Juventus, va juca acasă cu echipa cu nouă victorii la rând în campionat, Atalanta. Mai devreme Lazio nu va avea viaţă uşoară acasă cu Sassuolo, formaţia care a înscris cele mai multe goluri de la reluarea campionatului. În fine, Roma e favorită la Brescia echipă cu un picior în a doua divizie.

Premier League are cea mai bogată ofertă. De la ora prânzului vedem Watford – Newcastle. De la ora 17:00 campioana Liverpool primeşte vizita lui Burnley. De la ora 19:30 joc foarte greu pentru Chelsea la Sheffield United şi în încheierea maratonului, de la ora 22:00 Brighton – Manchester City.

Citește și:

ora 14:30 Fotbal Premier League: Watford – Newcastle: Eurosport 1

ora 17:00 Fotbal Premier League: Liverpool – Burnley: Eurosport 1

Citește și:

ora 17:30 Fotbal Casa Pariurilor Liga 1 play.-out: Hermanstadt – Voluntari: Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport 1

ora 18:00 Fotbal La Liga: Osasuna – Celta Vigo: Digi Sport 4, Telekom Sport 3, Look Sport 2

ora 18:15 Fotbal Serie A: Lazio – Sassuolo: Digi Sport 2, Telekom Sport 2, Look Plus

ora 19:30 Fotbal Premier League: Sheffield United – Chelsea: Eurosport 1

ora 20:15 Fotbal Liga 2 baraj: Petrolul – Rapid: Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Plus

ora 20:30 Fotbal Serie A: Brescia – Roma: Digi Sport 4, Telekom Sport 3, Look Sport 2

ora 20:30 Fotbal La Liga: Valladolid – Barcelona: Digi Sport 2, Telekom Sport 2, Look Sport 1

ora 22:00 Fotbal Premier League: Brighton – Man. City: Eurosport 1

ora 22:45 Fotbal Serie A: Juventus – Atalanta: Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Plus

ora 23:00 Fotbal La Liga: Atletico Madrid – Betis Sevilla: Digi Sport 2, Telekom Sport 2, Look Sport 1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *