ANM, o nouă avertizare de vreme severă. Ce zone sunt afectate

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a lansat o nouă avertizare de vreme severă, care se va manifesta în principal prin ploi torențiale.

ANM, o nouă avertizare de vreme severă

Conform avertizării făcute de meteorologi pe site-ul ANM, se anunță vreme severă și ploi torențiale în zonele sudice în perioada 2 iunie, ora 10:00 – 3 iunie, ora 08:00.



Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată?
Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române!
Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURI

”În sudul, sud-estul și centrul țării, precum și în zona de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină și vijelii”, notează meteorologii.

ANM precizează că ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și izolat 30…40 l/mp, îndeosebi în estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei și în Dobrogea.

Vara acestui an se menține în tendința de creștere a temperaturilor

În urmă cu o zi, ANM anunțase prognoza meteo în București pentru următoarele 5 zile și semnala că temperatura va scădea semnificativ, iar ploile și fenomenele extreme își vor face apariția.

Citește pe același subiect:

Vremea capricioasă de la finalul lunii mai va continua și la startul primei luni de vară din punct de vedere calendaristic. Partea pozitivă e că temperaturile ne vor aminti de sezonul cald, deși ploile nu ne vor ocoli.

Meteorologii anunță că este posibil ca vara acestui an să se mențină în tendința de creștere a temperaturilor, în condițiile în care 2019 a fost cel mai călduros an în România din istoria măsurătorilor meteo.

În jumătatea de sud a ţării instabilitatea va fi extrem de mare şi crește riscul apariției tornadelor. Fenomenele extreme vor fi însoţite de vânt puternic, ploi torențiale și grindină de mari dimensiuni, iar vremea va fi în scădere.

ANM a anunțat că în săptămâna 1-8 iunie, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice acestei perioade, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile nord-estice. Regimul pluviometric estimat pentru această săptămână va fi deficitar în cea mai mare parte a țării. Excepție va face sud-estul țării, unde cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale ale perioadei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *