Serena Williams, OUT de la Australian Open 2020! Caroline Wozniacki a jucat ultimul meci din carieră. Lacrimi la final. VIDEO

Qiang Wang a oferit cea mai mare surpriză a acestei ediții a Australian Open. Sportiva din China, aflată pe locul 29 în ierarhia mondială, a eliminat-o pe Serena Williams, favorită 8, după 6-4, 6-7 (2), 7-5 după aproape trei ore de tenis. Madison Keys și Caroline Wozniacki, au părăsit și ele competiția de la Melbourne în turul trei, după ce au cedat cu Maria Sakkari, respectiv Ons Jabeur.

Serena Williams a fost eliminată de la Australian Open

Serena Williams nu a mai reușit evoluțiile din primele două tururi de la Australian Open, unde a trecut în minimum de seturi de Anastasia Potapova și Tamara Zidansek, și a fost eliminată de Qiang Wang (29 WTA), 4-6, 7-6 (2), 5-7.

Sportiva din Statele Unite ale Americii a făcut nu mai puțin de 25 de erori neforțate, față de doar 20 comise de Wang, care a avut și un procentaj mai bun pe primul serviciu față de Serena. Qiang Wang a fost aproape de a câștiga meciul în minimum de seturi, conducând cu 5-3 în actul secund, însă Williams a avut forța să revină și să se impună la tiebreak.

În optimile de finală, Qiang Wang o va întâlni pe Ons Jabeur, care a realizat, de asemenea, o mare surpriză în turul trei de la Melbourne.

Sportiva din Tunisia, locul 78 în ierarhia WTA, a eliminat-o pe Caroline Wozniacki, scor 7-5, 3-6, 7-5, la ultimul meci al sportivei din Danemarca în circuitul profesionist.

La sfârșitul jocului, Wozniacki a izbucnit în plâns în momentul în care a fost felicitată de apropiați și de organizatorii de la Australian Open, singurul turneu de Grand Slam pe care l-a câștigat în carieră, în 2018.

Ons Jabeur ajunge la a treia jucătoare din top 50 pe care o elimină la Melbourne, după ce a trecut în primele două runde de Johanna Konta și Caroline Garcia.

Madison Keys părăsește competiția în turul trei

Madison Keys, favorită 10, nu a avut nicio șansă în fața Mariei Sakkari. Sportiva din Grecia s-a impus în minimum de seturi, 6-4, 6-4, după o oră și un sfert de tenis. În runda următoare, Sakkari va lupta pentru un loc în sferturi cu Petra Kvitova.

Singura jucătoare din România rămasă pe tabloul de simplu de la Australian Open, Simona Halep, va juca sâmbătă în turul trei contra Yuliei Putintseva.

Meciul a fost programat pe „Rod Laver”, unde Halep a trecut în runda secundă de Harriet Dart, nu mai devreme de ora României 3:30.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *