Mihai Stoica, reacție dură după transferul lui Alex Chipciu la CFR Cluj: ”M-a dezamăgit”

Directorul sportiv al clubului FCSB, Mihai Stoica, a avut o reacție dură după transferul lui Alex Chipciu la CFR Cluj.



Mihai Stoica, reacție dură după transferul lui Alex Chipciu la CFR Cluj: ”A ales să ne fie adversar”

”Dacă Chipciu ar fi avut o singură propunere, cea de la CFR, aș fi fost doar supărat. Nu pe el, ci pe natura situației. Faptul că a respins o ofertă mai bună financiar dintr-un campionat mult mai puternic decât al nostru și a ales să ne (să-mi) fie adversar m-a dezamăgit”, a declarat Stoica.

”L-am întrebat dacă l-a nemulțumit absența unei oferte din partea lui Gigi Becali. A negat categoric, spunându-mi răspicat că nu s-ar fi întors. Când mi-a cerut sfatul, i-am spus să aleagă ce crede el că e mai bine pentru el și familia lui”, a fost reacția lui Mihai Stoica după transferul lui Alex Chipciu la CFR Cluj.

”Sunt situații în care joacă frate contra frate”

”I-am spus să nu țină cont de relația noastră pentru că au fost și sunt situații în care joacă frate contra frate. Dacă asta înseamnă că am blocat transferul lui la Steaua, așa am făcut”, a mai scris oficialul FCSB pe contrul de Facebook.

La finalul anului trecut, Mihai Stoica afirma că nu se pune problema ca Alexandru Chipciu să revină la FCSB și că i-a recomandat să-și continue cariera în străinătate.

Chipciu, salariu de 500.000 de euro la CFR Cluj

FANATIK a aflat că Alex Chipciu a ajuns în cantonamentul celor de la CFR Cluj din Spania. Acest lucru se petrece la nici 24 de ore după ce presa din Belgia anunța că acesta și-a reziliat contractul cu Anderlecht.

FANATIK a mai aflat că CFR Cluj i-a oferit internaționalului român un salariu de 500.000 de euro anual, pentru un contract valabil timp de trei sezoane, mai mult decât câștiga în perioada în care evolua pentru FCSB.

Jucătorii de la FCSB nu sunt supărați pe Chipciu

Alexandru Chipciu, în vârstă de 30 de ani, a jucat la FCSB timp de patru ani și jumătate, iar în vara anului 2016 a fost cedat la Anderlecht Bruxelles pentru trei milioane de euro. După doi ani în Belgia, el a fost împrumutat la Sparta Praga de unde a revenit în vară. Însă, în acest sezon nu a jucat niciun minut la Anderlecht.

Deși Mihai Stoica s-a arătat dezamăgit de alegerea lui Alex Chipciu, jucătorii de la FCSB nu au fost afectați de această veste. Ovidiu Popescu și Dragoș Nedelcu nu sunt supărați că internaționalul român a ales să meargă la CFR Cluj.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *