”Motoreta” RELOADED. Adi Popa a făcut spectacol la antrenamentul FCSB din Spania. VIDEO

Adrian Popa vrea să-i demonstreze cu orice preț lui Bogdan Vintilă că încă mai este nevoie de el la FCSB. Fotbalistul care este împrumutat de Reading până la finalul sezonului a făcut spectacol marţi la antrenament, când a marcat mai multe goluri, din care unul printre picioarele adversarului.



Mijlocașul de 31 de ani care este cotat la 800 de mii de euro ține neapărat să arate tuturor că Gigi Becali face o greșeală când anunță că nu se mai bazează pe serviciile sale chiar dacă a fost luat în cantonamentul de la Marbella. Cu toate că este dezamăgit de situația adctuală, Popa se antrenează la cote maxime în speranța că patronul nu se va ține de cuvânt și că până la urmă va mai primi o șansă.

”I-am luat din respect. Ei nu intră în planurile noastre. Nu mai avem nevoie de ei. I-am luat doar să se antreneze, ca să-și găsească echipă mai repede”, a explicat Gigi Becali de ce Adrian Popa și Cristi Manea au mers totuși în Spania alături de colegii lor.

Pentru Adrian Popa este cel mai greu să plece. El este împrumutat de Reading până în vară și salariul său este unul pe care nu îl poate suporta decât o echipă mare. Fotbalistul cotat la 800.000 de euro este și el conștient de asta. ”Motoreta” a venit în 2012 la FCSB și a cucerit trei titluri de campion până când a fost împrumutat în Anglia, la Reading.

În plus, problema este că, până la vară, Popa nu poate juca decât la Reading şi FCSB!

Fotbaliștii FCSB au avut de muncit din greu în cele două zile de când se antrenează în Spania. Au avut 3 antrenamente pe zi și primul a fost la ora 8:00, când afară este încă noapte! La Marbella, soarele răsare în această perioadă la ora 8:31. De miercuri însă, roș-albaștii primesc o veste bună! Au scăpat de chin și prima ședință de pregătire începe la ora 11:00 și urmează o după-amiază liberă.

Joi, 16 ianuarie, de la 11:00 (ora Spaniei), roș-albaștrii vor juca primul amical al iernii, cu FC Basel, la Marbella Footbal Center.

FCSB 11-23 IANUARIE Melia Marbella Banus, Puerto Banus

16 ianuarie – FCSB – FC Basel – 11:00 (12:00 ora României) – Marbella Football Center
18 ianuarie – FCSB – Karlsruher SC – 15:00 (16:00 ora României) – Centro Deportivo Arroyo Enmedio, Estepona
20 ianuarie – FCSB – FC Lokomotiv Moscova – 16:00 (17:00 ora României) – Centro Deportivo Dama de Noche, Puerto Banus
22 ianuarie – FCSB – Jeonbuk Hyundai FC – 16:00 (17:00 ora României) – Centro Deportivo Dama de Noche, Puerto Banus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *