Victor Pițurcă anunță că oltenii se bat la titlu: “Din play-off ne gândim la locul întâi”

Universitatea Craiova întâlnește Chindia Târgoviște în runda a 16-a din Casa Pariurilor Liga 11. Înaintea jocului ce se dispută la Ploiești, Victor Pițurcă declară că în acest moment formația sa nu se gândește să ajungă în fârful ierarhiei, dar în play-off, locul întâi reprezintă obiectivul oltenilor.

Victor Pițurcă a prefațat meciul pe care Craiova îl joacă la Ploiești, împotriva Chindiei Târgoviște. Antrenorul Universității recunoaște că victoria obținută cu Dinamo nu a fost sărbătorită o perioadă îndelungată de timp, pentru că meciul cu formația lui Viorel Moldovan a avut nevoie de o pregătire detaliată. De asemenea, Pițurcă declară că formația din Bănie nu se gândește acum la ocuparea primului loc în clasament, dar, odată început play-off-ul, titlul reprezintă obiectivul principal.

Nu am avut timp să ne bucurăm de victoria lui Dinamo, avem acum un meci împotriva unei echipe foarte puternice, Viorel Moldovan a construit o echipă bună la Târgoviște. Cel mai important este să luăm trei puncte. Nu ne gândim că putem egala CFR, vreau doar să acumulăm cât mai multe puncte, să intrăm în play-off, și acolo vom vedea. Noi trebuie să câștigăm meciurile cu echipele mai mici, pentru că am avut probleme până acum. Martic s-a accidentat, de asta nu joacă. Am făcut o singură schimbare în primul 11 care a jucat cu Dinamo“, a declarat Victor Pițurcă la Digisport.

Cu o victorie în meciul cu Chindia Târgoviște, Universitatea Craiova ar acumula 30 de puncte, egalând astfel CFR Cluj, cu mențiunea că echipa lui Dan Petrescu are un meci mai puțin disputat, programat duminică de la ora 19:00 cu Dinamo.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *