Ianis Hagi – Profimedia Images
Antrenorul Legiei Varşovia, Edi Iordănescu (47 de ani), a avut mai multe discuţii cu Ianis Hagi pentru a-l convinge pe internaţionalul român să semneze cu Legia Varşovia.
<!–
–>
Edi Iordănescu a precizat că transferul nu s-a realizat pentru că Ianis Hagi a avut pretenţii salariale mult mai mari decât posibilităţile clubului Legia Varşovia.
Edi Iordănescu a insistat pentru transferul lui Ianis Hagi la Legia Varşovia
Edi Iordănescu este convins că Ianis Hagi ar fi dat randament la Legia. Potrivit ultimelor informaţii, fiul lui Gică Hagi ar urma să semneze cu Alanyaspor. Alanyaspor este pe locul 9 în prima ligă turcă. O altă formaţie turcă, Fatih Karagumruk, l-a dorit pe internaţionalul român.
Convocat în trecut la naţională, deşi nu evolua la Rangers, Ianis Hagi nu a fost chemat de selecţionerul Mircea Lucescu pentru acţiunea din septembrie. România – Canada e în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY vineri, 5 septembrie, de la ora 21:00. După amicalul “de lux” cu Canada, România o va întâlni în deplasare pe Cipru, marţi, 9 septembrie, de la ora 21:45.
„Eram în cantonament în Austria când am vorbit cu Ianis, am vorbit după cu el și a zis că vrea în top 5 campionate. I-am înțeles dorința, nu mă bag în alegerile nimănui. Am revenit peste 2 săptămâni, a păstrat aceeași linie, mi-a mulțumit, mi-a spus că are alte planuri, nu poate să fie o colaborare decât cu o dorință de ambele părți.
Ulterior, niște intermediari m-au apelat în numele lui că ar lua în calcul să vină, dar așteptările lui financiare erau mult peste posibilitățile Legiei și ale campionatului polonez, în general. Nu cred că puteam să fac presiuni la conducere să obțin ceva apropiat de ce și-a dorit el. E român, există un plafon salarial, și e greu dacă vine cineva cu alte pretenții.
“Eu nu pot să garantez unui jucător niciodată că joacă”
El cred că are nevoie să joace într-un mediu potrivit, e un băiat talentat. Dacă venea, făcea pregătirea, îl integram, sănătos să fie, știam prin ce a trecut, aveam răbdare cu el. Între noi a fost o chimie, ne-am legat, am fost la un turneu final.
Eu nu pot să garantez unui jucător niciodată că joacă, nu am făcut niciodată asta, dar el nu e naiv, e un băiat deștept, un profesionist. S-ar fi pus repede pe picioare, dar dacă are alte planuri nu am putut să intervin mai mult decât e cazul. Selecția am făcut-o pentru un alt sistem, eu nu am un număr 10”, a declarat Edi Iordănescu pentru digisport.ro.