
Casa Fotbalului a găzduit în această după-amiază tragerea la sorți pentru play-off-ul Cupei României, iar tabloul oferă câteva dueluri extrem de interesante. Partidele vor căpăta și o intensitate mai mare, ținând cont că intră în scenă și opt echipe din Liga 1.
<!–
–>
Printre cele mai tari meciuri se numără cel dintre Corvinul și Farul, respectiv dintre câștigătoarea cupei de acum doi ani și formația antrenată de Ianis Zicu.
S-a tras la sorți play-off-ul Cupei României
Ultima fază a competiției FRF înainte de intrarea în grupe este reprezentată de play-off, unde sunt angrenate inclusiv echipe din Liga 1. Din primul eșalon al fotbalului românesc s-au aflat pe listă Farul, Csikszereda, Petrolul, UTA, FC Botoșani, Metaloglobus, Unirea Slobozia și FC Argeș.
Prin prisma prezențelor formațiilor din Liga 1, s-au conturat câteva dueluri extrem de interesante după tragerea la sorți. Corvinul Hunedoara va da peste Farul Constanța, Steaua o va întâlni pe UTA Arad, Poli Iași pe Petrolul sau SSU Poli Timișoara pe Dinamo. Meciurile din play-off se vor disputa într-o singură manșă, toate urmând să se joace pe data de 27 august.
Partidele din faza grupelor a Cupei României vor începe să se dispute abia din luna octombrie.