Stipe Perica, în timpul unui meci / Sport Pictures
Stipe Perica, atacantul celor de la Dinamo, a evoluat în noul sezon în doar 10 minute în primele șase etape, iar semnele de întrebare legate de atacantul croat deja au început să apară. Inițial, s-a pus problema de o accidentare a vârfului “câinilor”, după care s-a speculat că există tensiuni între Zeljko Kopic și jucătorul său.
<!–
–>
Recent, Andrei Nicolescu a venit cu lămuriri privind situația în care se află Perica și a vorbit și despre narativa potrivit căreia există probleme între el și tehnicianul “alb-roșilor”.
Andrei Nicolescu: “Nu știu dacă va pleca”
Președintele celor de la Dinamo nu a luat sub nicio formă în calcul varianta unor tensiuni între Zeljko Kopic și Stipe Perica. În plus, Nicolescu a menționat că el nu știe nimic despre vreo posibilă plecare a croatului, în încercarea de a liniști suporterii “alb-roșii”.
În continuare, omul aflat în fruntea conducerii “câinilor” a abordat problema lui Perica ca fiind una medicală, nicidecum una asociată cu tensiuni interne.
“Suntem sub presiune, pentru că de la începutul pregătirilor suntem în situația asta în care încercăm să-i găsim soluția pentru a ajunge în cea mai bună formă și a reveni pe teren. E normal să existe o tensiune internă, pentru că și noi ne dorim să-l vedem pe Perica pe teren.
Toți discutăm zi de zi, încercăm să vedem: să forțeze sau să mai așteptăm? Avem o lipsă acolo în față, era o piesă pe care o consideram de bază. Nu e la nivel personal între Kopic și Perica. Suntem frustrați toți, și eu, și Perica, și Kopic, pentru că nu putem să-l folosim.
Nu știu dacă va pleca. Eu personal, cel care ar trebui să știe primul, nu știu nimic despre eventuala lui plecare. Au fost niște discuții pentru Boateng, dar nu mai sunt de actualitate. În acest moment doar Cătălin Cîrjan este netransferabil, cel puțin în acest sezon.
Vom analiza oportunități dacă vor apărea. Ne focusăm să găsim niște variante pentru a întări echipa cu jucători pe care îi considerăm opțiuni bune anul acesta și opțiuni foarte bune anul viitor, în zona jucătorilor de potențial.