Antrenorul echipei Paris Saint-Germain, Luis Enrique, a declarat sâmbătă că obiectivul său în acest sezon este să “continue să facă istorie” şi să câştige pentru a doua oară Liga Campionilor, după succesul din sezonul trecut, primul pentru clubul francez în cea mai importantă competiţie continentală, informează AFP.

<!–

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

–>

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Să continui să fac istorie a fost principalul meu obiectiv încă din prima zi în care am ajuns. În acest moment, facem asta, dar este foarte dificil să vezi o echipă câştigând Liga Campionilor de două ori. Acesta este obiectivul nostru. Suntem foarte ambiţioşi. Ştim că va fi dificil, dar este normal să avem această mentalitate. Va depinde de noi, de nivelul nostru”, a explicat antrenorul spaniol în cursul unei conferinţă de presă, înaintea primului meci al parizienilor din noua ediţie a campionatului Franţei, duminică seara, împotriva formaţiei FC Nantes.

Luis Enrique a anunţat schimbări pentru a continua să scrie istorie cu PSG: “E în ADN-ul nostru”

Întrebat în legătură cu modul de a rămâne în top după ce a câştigat cinci trofee în acest an (Liga Campionilor, Supercupa Europei, Ligue 1, Cupa Franţei şi Trofeul Campionilor), Luis Enrique a răspuns că “cel mai greu lucru este să continuăm să fim imprevizibili”.

Pentru asta, trebuie să schimbăm lucrurile”, a adăugat el. „Este în ADN-ul nostru să căutăm inovaţia. Avem multe discuţii în cadrul staff-ului. Mulţi oameni înţeleg doar atunci când câştigăm. Dar apoi, trebuie să încerci să te perfecţionezi. Trebuie să ieşim din zona noastră de confort; le-am spus asta de multe ori jucătorilor mei”, a explicat Luis Enrique.

Antrenorul lui PSG s-a declarat totodată mulţumit de perioada de mercato, marcată de transferurile fundaşului Ilia Zabarni şi portarilor Lucas Chevalier şi Renato Marin. Zabarni, fostul fundaş lateral al lui Bournemouth, absent din lotul lui PSG care a câştigat Supercupa Europei miercuri la Udine, în faţa englezilor de la Tottenham, deşi a făcut deplasarea alături de parizieni, va fi în lot pentru partida de la Nantes, a declarat precizat tehnicianl.