Ianis Hagi / Profimedia Images
Ce salariu le-a cerut Ianis Hagi celor de la Legia Varşovia. Cauza transferului picat la echipa lui Edi Iordănescu. Tricolorul este liber de contract de săptămâni întregi, după ce i-a expirat contractul cu scoţienii de la Rangers şi nu i s-a mai prelungit. S-a vorbit despre interesul polonezilor, iar acum iese la iveală motivul pentru care nu s-a realizat mutarea.
<!–
–>
Polonezii spun că pretenţiile salariale ale lui Ianis Hagi au fost mult peste ce putea să ofere Legia Varşovia. Astfel, internaţionalul român în vârstă de 26 de ani rămâne fără echipă.
Ce ssalariu le-a cerut Ianis Hagi polonezilor
Ianis Hagi a plecat de la Rangers după 5 ani și îşi doreşte o nouă provocare. Au existat mai multe zvonuri în ultimele săptămâni, însă internaționalul român a preferat să mai aștepte pentru a prinde un contract pe placul său. Ianis Hagi a avut mai multe runde de negocieri cu Legia, acolo unde a fost dorit insistent de către Edi Iordănescu. Mutarea a picat pentru că a avut pretenții financiare peste nivelul clubului din Polonia, conform sport.tvp.pl.
Sursa citată spune că mijlocașul român a cerut un salariu de 800.000 de euro, iar clubul din Varșovia a spus pas. “Încă de la începutul lunilor iunie și iulie, era clar că mijlocașul spera la o mutare într-una dintre primele cinci ligi și ar dori, de asemenea, să câștige peste 800.000 de euro pe an”, au scris polonezii.
Pe lângă salariul solicitat, Ianis Hagi le-ar fi cerut celor de la Legia și un bonus la semnătură în valoare de un milion de euro.
Jurnaliștii regretă că un jucător precum Ianis Hagi nu va ajunge în campionatul lor. “Legia nu negociază acest transfer. Ce păcat! Timp de multe săptămâni, Ianis Hagi, care a lucrat cu Iordanescu la echipa națională a României, a fost asociat cu Legia. La nivelul Ekstraklasa, aceasta ar fi cu siguranță o mutare de succes.
Jucătorul de 26 de ani s-a despărțit de Rangers la sfârșitul lunii iunie, iar căutarea unui nou club a fost prelungită. Încă se vorbește despre mutarea sa la Varșovia, dar aspectele financiare sunt esențiale”, au scris polonezii.