
CFR Cluj a pierdut meciul de pe teren propriu cu Braga, în prima manşă aturului 3 preliminar Europa League, scor 1-2. Finalul meciului a fost unul incins, cu cei de la CFR Cluj cerând o lovitură de la 11 metri.
<!–
–>
Bosec a căzut în careu în urma unui duel cu Zalazar, dar arbitrul Elchin Masiyev nu a dictat nimic, lucru care l-a înfuriat pe Dan Petrescu. Antrenorul formaţiei din Gruia a văzut cartonaşul galben.
Marius Avram, despre controversa din CFR Cluj – Braga: “E penalty!”
Fostul arbitru Marius Avram este de părere că arbitrul partidei de la Cluj a luat decizia greşită şi că echipa lui Dan Petrescu ar fi trebuit să primească lovitură de la 11 metri la faza controversată din minutul 69:
“Este penalty! Jucătorul de la CFR Cluj aleargă după minge, pe care o avea în control. Fotbalistul de la Braga întinde brațul pentru a-i bloca înaintarea și apoi îl împinge, ceea ce-i provoacă acestuia căderea. Nu este un gest care să facă parte dintr-o luptă corectă pentru minge”, a declarat Marius Avram, potrivit gsp.ro.
CFR Cluj, eşec la limită cu Braga
Nkololo a ratat prima ocazie importantă a întâlnirii, şut pe lângă poartă, în minutul 11, dar cei care au deschis scorul au fost oaspeţii, după şase minute, când Fran Navarro i-a trimis lui Gorby şi francezul a înscris la colţul lung. Elevii lui Dan Petrescu au egalat în minutul 30. Louis Munteanu a şutat din careu, de la 15 metri, mingea a fost deviată de un adversar şi a ajuns în faţa porţii, de unde Sinyan a trimis-o în plasă.