Dinamo a înregistrat cinci puncte în startul noului sezon, cele mai importante pentru fanii fiind cu siguranță cele trei obținute după victoria spectaculoasă în fața FCSB-ului, scor 4-3. În primele patru etape, “câinii roșii” nu au avut toți jucătorii apți, Stipe Perica fiind unul dintre absenții lui Zeljko Kopic.

<!–

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

–>

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Atacantul croat ar putea în cele din urmă să debuteze în noul sezon pentru Dinamo, după ce s-a confruntat până acum cu o problemă medicală.

Stipe Perica revine pe teren pentru Dinamo

Ajuns sub comanda lui Kopic în februarie 2025, Perica a marcat șase goluri în 15 partide pentru Dinamo, cinci dintre ele în play-off-ul campionatului. În startul noului sezon, atacantul de 30 de ani nu a evoluat din cauza unei inflamații din zona lombară care nu îi permitea să alerge.

Perica a ratat astfel partidele cu Csikszereda, FC Botoșani, Oțelul Galați și FCSB, fără să fie nici măcar pe banca “alb-roșilor”. În cele din urmă, croatul a început să se pregătească alături de echipă și sunt șanse mari să fie în lot pentru meciul cu Metaloglobus din etapa care urmează, potrivit gsp.ro.

Pe lângă Perica, Mamoudou Karamoko și Jordan Ikoko ar urma să își facă și ei apariția în lotul pentru meciul de la Clinceni. Atacantul francez a mai evoluat în acest sezon pentru “câini”, însă a absentat din echipa care a întâlnit-o pe FCSB în ultima etapă. De cealaltă parte, fundașul congolez nu a apucat să bifeze vreun minut până acum pentru Dinamo.