Simona Halep a acceptat propunerea spectaculoasă venită din tenis! Anunţul făcut de campioana noastră

Simona Halep, la Wimbledon 2025 – Profimdia Images

Simona Halep va reveni în tenis pentru un turneu exclusivist. Campioana noastră a anunţat că va participa la proba de dublu mixt de la Wimbledon Legends, în 2026, alături de Horia Tecău, un alt fost campion de la All England Club.

<!–

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

–>

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cei doi vor face pereche la ediţia viitoare a competiţiei. Simo susţine că a fost invitată şi în acest an la turneul de pe iarba londoneză, dar nu “s-a simţit încă legendă”.

Cei doi vor merge la Londra din postura de membri ai All England Club, una pe care au obţinut-o după ce au devenit campioni, Simona la simplu, în 2019, iar Horia la dublu, în 2015.

Simona Halep va juca la dublu mixt cu Horia Tecău

“Am fost invitată şi acum să joc, dar am simţit că nu e încă momentul şi nu e timpul să fiu legendă. E prea devreme după retragere. Am vorbit cu Horia şi am hotărât ca la anul să jucăm împreună dublu mixt.

Nu m-am interesat de reguli, dar va trebui să mă antrenez, ceea ce încă nu sunt pregatită mental, dar cu siguranţă o să ne motivăm unul pe altul. Să joci la Wimbledon e ceva, înseamnă mult.

În tenis plănuieşti peste o săptămână, lună, chiar şi peste un an. Aşa era rutina mea mentală, tot timpul plănuiam ceva. Acum mă gândesc la ziua de azi, să trăiesc azi la maximum şi să las un pic şi viaţa să mă surprindă.”, a spus Halep, în exclusivitate pentru Antena Sport.

Horia Tecău, despre colaborarea cu Simona Halep

Horia Tecău este cel care a abordat-o pe Simona Halep pentru a-i propune campioanei ajunsă la 33 de ani să joace împreună la competiţia de dublu mixt de la Wimbledon Legends.

“Mai vreau să joc de două ori în competiţia asta a legendelor. Mai vreau să joc o dată cu Jean-Julien Rojer şi să retrăim parteneriatul nostru jucând la acest turneu. Mai târziu, nu ştiu exact când, vreau să joc cu Simona. E şi competiţie de mixt. Mi-ar plăcea să trăiesc experienţele astea.