
Nu am dat randament în faţă. Dar nu era cazul de un ajutor superior (n.r: din partea arbitrilor). Am pierdut o bătălie dintr-un război foarte lung. Sper să fim lăsaţi să jucăm.
Am avut jucători care au fost sub nivelul lor”, a declarat Leo Grozavu pentru digisport.ro, după Rapid – Botoşani 2-1.
Rapid – FC Botoşani 2-1 şi giuleştenii sunt lideri, la golaveraj
Echipa bucureşteană Rapid a învins luni seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia FC Botoşani, în ultimul meci al etapei a patra din Liga 1.
Rapid a dominat prima repriză, dar nu a reuşit să concretizeze ocaziile pe care le-a avut, portarul moldovenilor, Anestis, opunându-se la şuturile lui Micovschi şi Christensen. Botoşani a replicat prin oportunitatea ratată de Mitrov, în minutul 36.
În minutul 56 giuleştenii au solicitat penalty la un duel între Manea şi Pavlovic, în careul oaspeţilor, dar arbitrul Ionuţ Coza nu a dat nimic. Antoine Baroan a deschis scorul pentru Rapid, în minutul 61, cu un gol care a fost validat de VAR după aproape cinci minute de aşteptare, iar opt minute mai târziu francezul a reuşit dubla, majorând avantajul gazdelor. Ongenda a transformat impecabil o lovitură liberă, în minutul 84, dând emoţii pe final echipei lui Gâlcă, dar Rapid s-a impus cu 2-1 şi a devenit lider în Liga 1, cu 10 puncte, având golaveraj mai bun decât celelalte două formaţii cu acelaşi număr de puncte, Universitatea Craiova şi Farul. FC Botoşani e pe locul 6, cu 5 puncte.
RAPID: Stolz – Onea (Cr. Manea 42), D. Ciobotariu, Kramer, Borza (R. Pop 65) – K. Keita, Hromada (Gojkovic 85) – A. Dobre, T. Christensen, Micovschi (Braun 65) – Jambor (Baroan 46). ANTRENOR: Costel Gâlcă
FC BOTOŞANI: Anestis – Ilaş, Suta, Charles Petro, M. Pavlovic – M. Bordeianu (G. David 46), Aldair Ferreira (Kovtalyuk 87) – Mitrov (M. Dumitru 58), Pănoiu (Ongenda 71), Mailat (Bodişteanu 71) – Dumiter. ANTRENOR: Leo Grozavu
Cartonaşe galbene: Hromada 43, Kramer 57 / M. Bordeianu 45+4
Arbitri: Ionuţ Coza – Adrian Vornicu, Florian Alexandru Vişan
Arbitri VAR: Horia Mladinovici – Mircea Orbuleţ