Costel Gâlcă a reuşit să dea lovitura la Rapid. După 4 etape de la startul sezonului, giuleştenii au urcat pe primul loc în Liga 1. Asta şi datorită victoriei contra celor de la FC Botoşani, scor 2-1. Noua vedetă din Giuleşti, Antoine Baroan a intrat în repriza a doua şi a reuşit o dublă.

<!–

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

–>

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Costel Gâlcă a găsit şi puncte slabe după victoria contra celor de la FC Botoşani. Spune că este total nemulţumit de golul primit pe final de meci. Vrea să analizeze faza pentru a vedea cine a greşit la reuşita celor de la Botoşani.

Costel Gâlcă, dezvăluiri despre noua vedetă din Giuleşti, Antoine Baroan

Cotel Gâlcă a vorbit despre noua senzaţie din atacul celor de la Rapid, Antoine Baroan. Atacantul a intrat şi a adus practic victoria echipei sale după ce a reuşit o dublă în faţa moldovenilor. Antrenorul rapidist avertizează însă că noul vrâf al giuleştenilor are mult de recuperat la nivel de pregătire.

“Mulţumit şi felicit băieţii că au jucat foarte bine. Am avut ocazii, adversarul nu şi-a creat ocazii, dar mă nemulţumeşte golul primit. Baroan ştiam că are calităţi, că e combinativ şi că are finalizare foarte bună, dar nu e la 100%. Şi el e conştient. A văzut că pe final de meci îi era foarte greu. Mă îngrijorează că se accidentează jucătorii. Onea are glezna umflată, Manea are mâna umflată. A fost călcat”, a spus Gâlcă, la finalul meciului, conform digisport.ro.

Chiar şi aşa, Gâlcă este foarte mulţumit de victorie şi de faptul că Rapid e lider în Liga 1. Totuşi, nu este deloc mulţumit de golul primit de la Ongenda. “E foarte important că am câştigat şi că suntem pe primul loc. Nu ştiu dacă execuţia lui Ongenda e imparabilă, nu am văzut dacă şutul a fost pe lângă zid sau peste”, a mai spus antrenorul de la Rapid.