Dacă trece de Braga, CFR Cluj va întâlni învingătoarea dintre Hacken (Suedia) şi Brann (Norvegia). Hacken a câştigat Cupa Suediei în sezonul trecut.

<!–

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

–>

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Hacken nu are deloc un sezon strălucit. După 18 etape în prima ligă suedeză, a acumulat numai 22 de puncte şi se află pe locul 10 în campionat.

Cine sunt Hacken şi Brann, echipele pe care CFR Cluj le-ar putea întâlni în play-off-ul Europa League

În ultima etapă, Hacken a fost învinsă acasă de Elfsborg, scor 1-2. Oaspeţii au condus cu 2-0, golul lui Hacken venind în prelungirile partidei, prin John Paul Dembe, în minutul 90+4.

Lotul lui Hacken este cotat la 20.2 milioane de euro de către transfermarkt.com. Echipa suedeză nu are vedete, cei mai valoroşi jucători fiind mijlocaşul ofensiv Pontus Dahbo (19 ani), care e cotat la 2.5 milioane de euro şi căpitanul Simon Gustafson (30 de ani), care evoluează ca mijlocaş central. El este cotat la 2 milioane de euro.

Brann este cotată la 24.9 milioane de euro de către transfermarkt.com. Ea este pe locul 3 în campionatul Norvegiei, acumulând 33 de puncte în 17 etape disputate. Este la 6 puncte în spatele liderului Viking, care a disputat însă un meci în plus faţă de Brann şi la 5 puncte faţă de locul 2, Bodo/Glimt, care a jucat 17 meciuri în campionat.