Lionel Messi, la Inter Miami/ Profimedia
Aflat sub contract cu Inter Miami până în decembrie 2025, Lionel Messi ar urma să îşi prelungească în viitorul apropiat înţelegerea cu clubul din Florida. Marca a dezvăluit detalii din culisele negocierilor, care cuprind un acord flexibil pentru jucătorul argentinian.
<!–
–>
Potrivit informaţiilor, argentinianul îşi va prelungi contractul pentru cel puţin încă trei sezoane, până la 41 de ani.
Lionel Messi a luat decizia şi semnează CU Inter Miami
Dacă Messi doreşte să îşi prelungească acordul cu cel puţin încă un sezon pentru a fi apt înainte de Cupa Mondială din 2026, pentru a juca la a 6-a Cupă Mondială – ceea ce niciun jucător nu a reuşit până acum -, el ar putea decide apoi să se oprească oricând doreşte.
Dacă se va opri înainte de expirarea acestei prelungiri, el ar urmai să ocupe un post în cadrul clubului, deşi acest lucru nu a fost încă stabilit.
Lionel Messi este, de asemenea, acţionar la Inter Miami. Cu toate acestea, se aşteaptă ca el să semneze un contract „multianual” de până la cinci ani, în conformitate cu normele economice în vigoare în MLS.
La finalul carierei sale de jucător profesionist, atacantul ar urma să fie curtat şi de FC Barcelona, care intenţionează, de asemenea, să îi ofere un post în conducere.
Între timp, Messi mai are în faţă o serie de provocări, printre care actuala Leagues Cup (pe care a câştigat-o deja cu Inter în 2023), MLS, pe care nu a câştigat-o încă (deşi a câştigat titlul Supporters’ Shield, care este oficial în Statele Unite), ConcaChampions şi provocarea Cupei Mondiale 2026 cu Argentina.
Leo Messi, revenire în forță după suspendarea din MLS
Lionel Messi a fost din nou decisiv pentru Inter Miami, de această dată în Leagues Cup, competiție între echipele din MLS și campionatul din Mexic. După ce a fost suspendat pentru un meci de liga nord-americană de fotbal, argentinianul a intrat în teren și a oferit două pase decisive pentru colegii săi, una dintre ele asigurând victoria în prelungiri a formației din Florida.