David Popovici / Profimedia
David Popovici va concura în finala probei de 100 de metri liber, de la Campionatele Mondiale din Singapore, de la ora 14:31. Înotătorul român a cucerit deja medalia de aur în proba de 200 de metri liber şi speră să reuşească dubla, aşa cum a făcut-o şi în 2022, la Budapesta.
<!–
–>
David Popovici a făcut o nouă cursă foarte bună în semifinale şi s-a calificat în ultimul act cu al doilea cel mai bun timp.
Finala lui David Popovici la 100m liber LIVE TEXT (14:31), la Campionatele Mondiale din Singapore
După o prestaţie foarte bună în serii, David Popovici a revenit în bazin în semifinale, unde a fost depăşit numai de americanul Jack Alexy. Surpriza zilei a fost Pan Zhanle. Chinezul, campion olimpic la Paris şi deţinătorul recordului mondial la 100 de metri, nu a obţinut calificarea.
La Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024, David Popovici a obţinut medalia de bronz în proba de 100 de metri liber. Tot în această probă, el a cucerit aurul la Campionatele Mondiale din 2022, de la Budapesta.
În finală, David Popovici va pleca de pe culoarul numărul 5! De pe culoarul favoritului va pleca americanul Jack Alexy, cel care l-a învins pe român în semifinale.
Timpii cu care s-au calificat cei 8 înotători în finala la 100 de metri liber, la Campionatele Mondiale de nataţie
- 1. Jack Alexy – 46.81
- 2. David Popovici – 46.84
- 3. Egor Kornev – 47.29
- 4. Kyle Chalmers – 47.36
- 5. Maxime Grousset – 47.39
- 6. Matthew Richards – 47.59
- 7. Patrick Sammon – 47.62
- 8. Guib Caribe – 47.64
David Popovici vrea să concureze în cea mai rapidă finală din istorie la Campionatele Mondiale: “Sperăm să facem timpi şi mai buni”
Chiar dacă înotătorul chinez nu va fi în finală, Popovici se aşteaptă să aibă o misiune dificilă contra americanului Jack Alexy, cel care a obţinut cel mai bun timp în semifinale, în timp ce David Popovici a fost al doilea. Popovici vrea ca el şi Alexy să obţină timpi şi mai buni decât în semifinale, iar finala să fie cea mai rapidă din istorie:
“Da, mi-a zis-o acum antrenorul meu că nu s-a calificat. Da, n-am apucat să văd eu. Dar uite că e … Jack Alexy.
Suntem deja din semifinale doi oameni cu timp sub 47 de secunde, ceea ce înseamnă că proba de 100 m liber evoluează și noi evoluăm o dată cu ea. Și, chiar dacă asta înseamnă că e mai intensă competiția, sunt aici pentru asta. Adică, na, asta e ce face sportul frumos.