Mirel Rădoi, în timpul unei conferinţe de presă/ AntenaSport
Mirel Rădoi a oferit o reacție fermă înainte de Universitatea Craiova – Sarajevo, returul din turul doi preliminar de Conference League. Antrenorul îi consideră pe bosniaci ca fiind favoriți, după succesul cu 2-1 din meciul tur.
<!–
–>
Rădoi a făcut și un apel la suporterii Universității Craiova, dorindu-și ca stadionul „Ion Oblemenco” să fie plin la partida cu Sarajevo. Meciul se va disputa joi, de la ora 20:30, și va fi în format live text, pe AS.ro.
Mirel Rădoi, reacție categorică înaintea returului cu Sarajevo
Mirel Rădoi a mai declarat că nu este interesat de scorul cu care se va încheia partida, fiind cu gândul doar la o calificare în turul al treilea din Conference League.
„În acest moment, din perspectiva rezultatului, da. Și fără apelul meu, sunt sigur că vor veni în număr mare (n.r. fanii). Chiar dacă am câștigat destul de târziu, sunt sigur că vor fi în număr mare.
Nu va fi ușor, va fi un public mult mai numeros și sunt sigur că și atmosfera va fi mult mai încinsă. Contează calificarea și mai puțin scorul.
(n.r. Se califică toate cele 4 echipe românești mai departe?) Să dea Dumnezeu să ne calificăm toate patru. Chiar dacă am pierdut, am fost singura care a marcat. E clar că toate echipele suntem datoarea și sper să ne calificăm toate patru.
(n.r. Ai ales primul 11?) Nu, azi o să avem antrenamentul, fără mare intensitate, dar încă nu mi-am ales formula. Chiar dacă știm cum ne vom apăra și vom ataca, dar nu știu formula de start.
Știam ce vrea să facă adversarul și nu au fost mari surprize. Probabil că tot ce s-a întâmplat înainte, că suntem favoriți si o să ne calificăm fără probleme, probabil că și asta ne-a dat o stare de relaxare”, a declarat Mirel Rădoi, înainte de Universitatea Craiova – Sarajevo.