
Și nu aș fi putut să trec singur prin bariera asta. Adică au fost esențiali oamenii din jurul meu, mai ales iubita mea, ai mei. Ai nevoie de un support group, cum se zice în engleză.
Ai nevoie de un grup solid în jurul tău care să îți reamintească că meriți, că ești suficient de bun și că pentru asta… Adică, deși simțeam că nu mai pot și că vreau să mă întorc acasă și pur și simplu nu-mi va ieși. Nu știu, nu sunt… Mi-era frică, cum ziceam, de a-mi atinge propriul potențial, imediat. Unul dintre declicurile a fost că mi-am spus că pur și simplu nu-mi stă în fire”, a declarat David Popovici, conform gsp.ro.
David Popovici a dezvăluit dialogul avut cu iubita lui
David Popovici a dezvăluit că şi Thaisia, iubita lui, i-a fost alături înainte de startul Campionatelor Mondiale şi era gata să-l susţină în ideea de a se retrage de la competiţia din Singapore.
“Încă de mic am fost luptător, războinic, mai ales competitiv. Și nu aș fi putut să trăiesc cu mine știind că măcar nu i-am dat o încercare. Și am zis că le iau pas cu pas, trec prin calificări.
Și odată ce am trecut de calificări, probă pe care o consider ca fiind cea mai grea, chiar dacă sunt doar niște calificări, de fapt, e prima probă din concurs. Și odată ce am trecut de acea barieră, am reușit să mă mobilizez și inclusiv îi spuneam Thaisiei, iubitei mele, asta chiar cu o zi înainte să înceapă concursul, când încă eram convins că nu voi înota, îi spun, „Thaisia, de ce simt că vei fi dezamăgită de mine dacă voi alege să nu concurez și așa? Ți-am spus cum mă simt, nu mă simt bine, vreau să merg acasă, de ce simt că ai fi totuși dezamăgită?”
Și mi-a spus că n-ar fi, pentru că ei îi e indiferent, își dorește să fiu fericit și că își dorește să fiu bine și să fac ceea ce-mi doresc, ea-mi îmi va fi alături oricum. Și mi-a atenționat faptul că cel mai probabil îmi proiectez propriile gânduri pe ea și, de fapt, eu aș fi cel dezamăgit de mine dacă nu mi-aș da această șansă de a concura”, a mai spus David Popovici.