David Popovici este, din nou, campion mondial în proba de 200 de metri liber. Înotătorul român a obţinut aurul în finala probei de 200 de metri liber, la Campionatele Mondiale de nataţie din Singapore, după o nouă cursă de excepţie.

<!–

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

–>

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Popovici a avut un final incredibil de cursă şi a recuperat pe ultimii 50 de metri. Românul a încheiat cursa cu timpul de 1:43.53, în timp ce britanicul Luke Hobson, cel care s-a clasat pe locul al doilea, a înregistrat timpul de 1:43.84.

David Popovici, o nouă finală memorabilă! World Aquatics: “Nu îl scoate niciodată din calcul”

Prestaţia incredibilă din finala la 200 de metri liber a lui David Popovici i-a uimit pe cei de la World Aquatics. La scurt timp după ce românul a cucerit aurul, federaţia internaţională a postat un mesaj despre revenirea fabuloasă a lui Popovici.

“Nu îl scoate niciodată din calcul”, au scris cei de la World Aquatics, pe contul lor de Instagram, acolo unde au postat şi imaginile performanţei incredibile a lui David Popovici.

Chiar dacă a obţinut o medalie de aur, Popovici se pregăteşte acum pentru cursele la 100 de metri liber. Românul va reveni în bazinul din Singapore miercuri dimineaţă, de la ora 05:52, atunci când vor avea loc seriile probei de 100 de metri liber. Campion mondial la această probă în 2022, la Budapesta, Popovici a obţinut medalia de bronz la Jocuile Olimpice de la Paris, în 2024.