Mirel Rădoi a fost protagonistul unui moment tensionat după ce Universitatea Craiova a pierdut cu FK Sarajevo în preliminariile UEFA Conference League. Antrenorul oltenilor l-a criticat pe patronul Mihai Rotaru că își dă prea mult cu părerea despre jocul prestat de alb-albaștri, o declarație care a generat o mulțime de reacții.

<!–

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

–>

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Recent, Rădoi a acordat declarații înainte de meciul cu “U” Cluj din campionat, însă nu în cadrul unei conferințe de presă cu jurnaliști, ci a unui interviu improvizat cu o persoană din echipa de media a craiovenilor.

Mirel Rădoi, protejat de departamentul media al Universității Craiova

Tehnicianul din Bănie a ieșit în evidență după eșecul cu FK Sarajevo la interviul acordat, atunci când a spus despre Mihai Rotaru că “acum face și analize după meciuri”, fiind vizibil iritat de ce a spus patronul oltenilor după meci. Ieșirea nervoasă a antrenorului nu a fost văzută cu ochi buni de multe personaje din fotbalul românesc, iar departamentul de media al alb-albaștrilor a anticipat că Rădoi va primi întrebări despre acest subiect la următoarea conferință de presă, cea de dinainte de meciul cu “U” Cluj.

Din acest motiv, apariția managerului în fața jurnaliștilor care trebuia să aibă loc duminică de la 12:00 a fost anulată, iar declarațiile pe care le-a acordat antrenorul au venit în fața unei persoane din echipa de media a clubului. Astfel, Rădoi nu a fost nevoit să vorbească despre “săgețile” îndreptate spre Mihai Rotaru și a discutat doar despre meciul de luni.

Va fi un meci echilibrat, cu două echipe care vin după meciuri în deplasare în cupele europene. Sper ca, fiind echipa gazdă, cu fanii în spate, Universitatea Craiova să obțină cele 3 puncte. Avem ceva probleme după deplasarea din Sarajevo, nu doar cu oboseala, acuzăm și ceva probleme de sănătate.