De la retrogradare în Italia, direct în Champions League. Dennis Man merge la campioana Greciei, Olympiacos. S-a sfătuit şi cu Lucescu înainte să le spună DA grecilor.

<!–

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

–>

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ca să îl vândă pe Man, Parma a coborât preţul la 8 milioane. Atât dau campionii Greciei, Olympiacos, ca să îl aducă.

Man, am vorbit şi eu cu el azi-dimineaţă. Şi el e în aşteptare, să vadă care e poziţia clubului. Ar vrea să schimbe. Să vedem în ce măsură reuşeşte”, a declarat selecţionerul Mircea Lucescu în exclusivitate pentru AntenaSport.

Dacă se transferă şi Man, se umple Grecia de derby-uri între românii de la naţională. Răzvan Marin a semnat cu AEK şi ar fi marele rival al lui Man la Atena.

Important e să joace efectiv, meci de meci”, a precizat Lucescu pentru AntenaSport.

Moruţan a debutat deja în Europa pentru Aris, marele duşman de la Salonic al lui Răzvan Lucescu.

L-am încurajat, pentru că este un campionat important, iar echipa la care joacă se bate pentru cupele europene”, a mai spus Mircea Lucescu pentru AntenaSport.