
Farul Constanţa îşi doreşte să facă o mutare extrem de interesantă şi să aducă înapoi la Ovidiu unul dintre jucătorii plecaţi pe cei mai mulţi bani din istoria clubului. Clubul de care aparţine îşi doreşte să îl împrumute, iar formaţia finanţată de Gheorghe Hagi s-a arătat interesată.
<!–
–>
În această perioadă de mercato, Farul a adus câţiva jucători, cel mai sonor transfer fiind cel al lui Alexandru Işfan.
Farul vrea să îl împrumute pe Adrian Mazilu
Fotbalistul de 19 ani legitimat la Brighton a fost pus pe lista de “plecări” a formaţiei din Premier League pentru care nu a apucat să debuteze niciodată. În iarna lui 2024, Mazilu a fost vândut de Farul la formaţia “pescăruşilor” pe 3 milioane de euro, însă a fost imediat împrumutat în Olanda, la Vittese Arnhem.
În “ţara lalelelor”, extrema dreaptă nu a apucat să evolueze foarte mult, după care a suferit o accidentare la coapsă care l-a ţinut departe de teren timp de 15 luni. În această vară, Mazilu a revenit pe gazon şi a participat alături de formaţia U21 a lui Brighton într-un cantonament din Spania.
În ciuda prezenţei sale din perioada de pregătire, formaţia din Albion vrea să îl împrumute, iar Farul a intrat pe fir, potrivit gsp.ro. Mazilu este aşteptat zilele viitoare la Constanţa pentru a stabili ultimele detalii ale acestei afaceri în care Brighton va plăti mare parte din salariul său.