Profimedia
Bryan Mbeumo, format la Troyes, a devenit al 6-lea cel mai mare transfer din istoria grupării Manchester United, care a plătit 81 de milioane de euro pentru a-l transfera de la Brentford.
<!–
–>
Atacantul camerunez a semnat pentru diavolii roşii pentru cinci sezoane, cu opţiune pentru încă un sezon.
Bryan Mbeumo a fost prezentat oficial de Manchester United
În vârstă de 25 de ani, Mbeumo merge la United după şase sezoane petrecute la Brentford.
“De îndată ce am auzit că mă pot alătura echipei Manchester United, am profitat de şansa de a semna pentru clubul visurilor mele..Toată lumea mi-a vorbit despre mediul care se creează aici şi despre planurile promiţătoare pentru viitor. Este un club imens, cu un stadion incredibil şi suporteri grozavi, iar noi toţi suntem hotărâţi să luptăm pentru cele mai mari trofee”, a declarat atacantul într-un comunicat al clubului.
În tricoul lui Brentford, Mbeumo a adunat 242 de partide, în care a marcat de 70 de ori și a oferit 51 de pase decisive. În momentul de față, atacantul de 25 de ani este cotat la suma de 55 de milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
La echipa națională a Camerunului a adunat 22 de selecții, în care a reușit să marcheze de 6 ori.
Un jucător emblematic al lui Manchester United s-a retras la 37 de ani
Fostul fundaş al echipelor Leicester şi Manchester United, Jonny Evans, s-a retras oficial din activitatea de jucător. El se ocupă acum de sectorul de împrumuturi la „diavolii roşii”.
Jucător emblematic al clubului Manchester United (2006-2015, apoi 2023-2025), Evans a câştigat Liga Campionilor 2008, trei titluri de campion al Angliei, două Cupe ale Ligii şi o Cupă a Angliei cu diavolii roşii.