
Paul Gascoigne, fostul mare internaţional englez, a fost transportat de urgenţă la o secţie de terapie intensivă în ziua de vineri, după ce a leşinat în casă. Presa britanică le oferă fanilor fotbalului şi o veste bună, deoarece “Gazza” deja ar fi fost mutat în altă unitate, după ce situaţia sa s-a stabilizat.
<!–
–>
De-a lungul timpului, jucătorul trecut pe la Newcastle, Tottenham sau Rangers s-a confruntat cu diverse probleme de sănătate.
Paul Gascoigne, stabil după ce a fost transportat la terapie intensivă
Săptămâna trecută, “Gazza” a fost găsit de prietenul său leşinat în propria casă din Poole, Dorset, potrivit dailymail.co.uk. Transporat de urgenţă la spital, fostul mare jucător a fost dus la terapie intensivă, însă nu a stat extrem de mult acolo, deoarece situaţia lui a devenit stabilă.
Steve Foster, omul care l-a găsit în casă, a ţinut să le transmită celor îngrijjoraţi un scurt mesaj de mulţumire: “Gazza ar vrea să vă mulţumească tuturor pentru susţinerea pe care a primit-o până acum de la atât de mulţi prieteni vechi care i-au urat de bine şi care vor să îl vadă înapoi la cea mai bună formă a sa“.
Deşi a fost scos de la terapie intensivă, legenda fotbalului englez va rămâne cel mai probabil în spital pentru a se recupera în următoarele zile. De-a lungul anilor, Gascoigne a demonstrat că viaţa sa din afara terenului este extrem de tumultoasă, având dependenţă de alcool şi probleme de sănătate mintală.