
Mihai Stoica a vorbit despre Răzvan Tănasă, după Farul – Oțelul 3-2. Oficialul de la FCSB a fost impresionat de jucătorul lui Ianis Zicu, care a reușit o „dublă” în doar 5 minute, în cadrul duelului din etapa a 2-a.
<!–
–>
Răzvan Tănasă a marcat un gol superb în minutul 2 al duelului. Atunci, a primit mingea la marginea careului și l-a învins pe Dur Bozoancă cu un șut în vinclu. Mai apoi, în minutul 7, a reușit „dubla” cu un „trasor”, din interiorul careului.
Mihai Stoica a fost dat pe spate de Răzvan Tănasă după „dubla” din Farul – Oțelul 3-2
După meci, Mihai Stoica a transmis că prestația lui Răzvan Tănasă a fost incredibilă. Oficialul de la FCSB a amintit că jucătorul a impresionat prin golurile sale și în perioada în care evolua la Oțelul.
„Domne’, ce goluri a dat copilul ăsta, Tănasă, incredibil! A dat puține goluri la și când era la Galați, dar toate frumoase. Șutul este senzațional, exact acolo a vrut să dea. Ce execuție!”, a spus Mihai Stoica, la primasport.ro.
În momentul de față, Răzvan Tănasă este cotat la suma de 600.000 de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt. În cariera sa, jucătorul crescut de Academia Hagi a mai fost împrumutat la Gloria Bistrița și Oțelul.