
Suporterii lui Dinamo au primit o veste importantă din partea clubului alb-roşu. Conducerea “câinilor” a parafat tratativele cu academia celor de la FC Player, alături de care erau în discuţii de câteva săptămâni, iar în acest moment urmează în mod oficial reînfiinţarea echipei secunde.
<!–
–>
Dinamo 2 ar urma să evolueze în sezonul viitor în eşalonul al treilea al fotbalului românesc.
Se face Dinamo 2. Se aşteaptă avizul din partea FRF
Cei de la dinamo1948.club au anunţat că formaţia alb-roşie se pregăteşte să îşi înscrie echipa-satelit în Liga 1. Pentru acest demers a fost înaintată o cerere către Federaţia Română de Fotbal, iar acum tot ce se aşteaptă este avizul din partea forului.
Deşi echipa nu este înfiinţată în mod oficial, jucătorii care vor evolua la Dinamo 2 au disputat deja un prim amical în faţa celor de la Dunărea Giurgiu. Procesul de a reînfiinţa echipa a doua s-a realizat cu ajutorul academiei FC Player, înfiinţată de Octavian Marin, fost impresar şi scouter la alb-roşii.
Conducerea “câinilor” a preluat mai mulţi tineri jucători pe care îi va folosi astfel la Dinamo 2. În ultima perioadă, s-a pus problema ca echipa lui Andrei Nicolescu să fuzioneze cu CS Dinamo şi să folosească jucători de la echipa din liga a doua, acest lucru nu s-a mai întâmplat.