David Popovici va fi una dintre marile vedete prezente la Campionatele Mondiale şi americanii de la SwimSwam au analizat marele dezavantaj pe care îl are campionul olimpic la proba de 200 de metri liber, chiar cea care i-a adus aurul la Paris.

<!–

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

–>

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Chiar dacă are cel mai bun timp din acest an, 1:43.64, obţinut la Europenele U23, americanii notează şi ei faptul că timpul menţionat mai sus a venit în aer liber, în timp ce la Singapore vom avea parte de un concurs indoor.

David Popovici, analizat de americani

“Sunt câţiva factori care îi pot afecta evoluţia lui David Popovici. Unul este că Popovici înoată cel mai rapid în aer liber, acolo unde a scos şi 1:43.64 de la Europenele U23. La Singapore, cursele vor fi indoor.

El s-a chinuit la această probă la nivel de Mondiale. În 2023, el a terminat în afara podiumului, pe locul 4. Americanul Luke Hobson aşteaptă o simplă greşeală a românului, el înregistrând al doilea timp al anului, 1:43.73, la naţionalele americane din iunie”, notează cei de la swimswam.com.

Marele dezavantaj al lui David Popovici în lupta cu Pan Zhanle

David Popovici a reuşit al doilea timp din istorie, în finala de 100 de metri liber de la Samorin, la Europeanul U23. Campionul nostru a oprit cronometrul la 46:71 şi şi-a setat astfel noi obiective pentru Campionatele Mondiale de nataţie.