Aşa a vrut Dumnezeu să marchez. Reacţia lui Florin Tănase, după golul neobişnuit marcat în Petrolul – FCSB

Florin Tănase, la interviu după Petrolul – FCSB / Profimedia

FCSB s-a impus în faţa celor de la Petrolul în etapa a doua din Liga 1, la capătul unei partide care a fost decisă de reuşita lui Florin Tănase. Venit de pe bancă, jucătorul de atac al roş-albaştrilor a marcat în minutul 75 printr-o execuţie ieşită din comun, după ce mingea l-a lovit în umăr când acesta a încercat să dea cu capul.

<!–

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

–>

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

După meci, fotbalistul campioanei en-titre a declarat că golul respectiv a venit graţie divinităţii, după care a vorbit în termeni critici despre prestaţia sa şi a colegilor săi din meciul retur cu Inter d’Escaldes.

Florin Tănase: “Un teren pe care se câştigă greu”

Jucătorul de 30 de ani a recunoscut că Petrolul a fost echipa mai bună în prima parte a meciului, însă a FCSB a controlat-o pe cea de-a doua. Tănase a punctat de asemenea că nu a reuşit să fie integralist şi a venit de pe bancă din cauza oboselii acumulate după primele partide din noul sezon, pe parcursul cărora campioana a fost nevoită să evolueze în mare parte din trei în trei meciuri.

Avem meciuri numai din trei în trei zile și avem nevoie de o liniște în campionat, pentru că în Europa vor veni meciuri din ce în ce mai grele.

Cu umărul, execuția, așa a vrut Dumnezeu să marchez. Sunt bucuros că am făcut-o și mi-am ajutat echipa. În a doua repriză noi am jucat mai mult. Prima repriză le-a aparținut lor, o echipă foarte bună, cu siguranță celorlalte echipe nu le va fi ușor aici, cum nici nouă nu ne-a fost. Un teren pe care se câștigă greu.

Se acumulează și oboseala, nu poți să joci 90 de minute, am simțit ceva la picior, probabil și alți colegi. Mai trebuie și puțină rotație, dar nici foarte multe schimbări, pentru că nu cred că e bine“, a spus Tănase după meci.

Tănase nu s-a ferit de cuvinte: “În Andorra am fost zero barat”

Un alt subiect abordat de jucătorul lui FCSB după meciul de la Ploieşti a fost partida retur cu Inter d’Escaldes, în care campioana Ligii 1 a pierdut suprinzător cu 2-1:

În Andorra am fost zero barat, nu ai voie să intri pe teren cum am intrat noi acolo. N-am legat trei pase. Nu e o problemă de timp sau netimp, pur și simplu n-am fost conectați.