Edi Iordănescu s-a calificat cu Legia în turul 2 preliminar Europa League. Polonezii au trecut de Aktobe

Edi Iordănescu, în timpul Supercupei Poloniei / Profimedia

Legia Varşovia s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League, după ce a a câştigat şi returul cu Aktobe, scor 1-0. În prima manşă, câştigătoarea Supercupei Poloniei s-a impus tot cu 1-0, astfel că a trecut cu 2-0 la general de kazahi.

<!–

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

–>

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În runda următoare, Legia va da peste cehii de la Banik Ostrava.

Edi Iordănescu, start perfect pe banca Legiei Varşovia

Prima ocazie mare a partidei din Kazahstan i-a aparţinut lui Aktobe, care a fost aproape de a deschide scorul după un şut trimis puţin pe lângă bară. Legia a ripostat în minutul 33, însă nici ea nu a deblocat tabela.

În a doua repriză, polonezii au fost la un pas de a tranşa soarta calificării, însă şutul trimis de Vahan Bichakhchyan din lovitură liberă a nimerit bara transversală. Pe final, Aktobe le-a dat emoţii celor de la Legia, atunci când au trimis mingea în poartă. Golul kazahilor a fost însă anulat pe motiv de offside. În minutul 90+1, Legia a risipit orice dubiu după ce a înscris prin Juergen Elitim, care l-a învins pe Andrei Vlad cu un şut din careu.

Echipa din Asia nu a mai putut face nimic, astfel că Legia a trecut mai departe după 2-0 la general contra lui Aktobe. Rezultatul confirmă un start extrem de bun al lui Edi Iordănescu pe banca polonezilor, alături de care a cucerit deja un trofeu şi s-a calificat în turul 2 Europa League.

Pe 20 iulie, Edi Iordănescu debutează în campionatul Poloniei în faţa celor de la Piast Gliwice.