Jucătorii de la FCSB după meciul tur cu Inter d’Escaldes / Profimedia
Campioana FCSB nu a avut o prestaţie deloc reuşită în prima manşă a turului 1 preliminar din Champions League, cu Inter Club d’Escaldes, dar tot s-a impus. A fost 3-1 pentru echipa roş-albastră care are un avantaj important înaintea duelului din această seară care va fi în direct pe Antena 1 şi AntenaPLAY.
<!–
–>
Înaintea meciului din Andorra, presa locală lansează un avertisment la adresa celor de la FCSB. Cei de la Inter Club d’Escaldes vor să forţeze întoarcerea scorului din partida tur.
Campioana din Andorra, ameninţări la adresa celor de la FCSB
Cei de la diariandorra.ad transmit un mesaj clar de optimism din tabăra celor de la Inter Club d’ Escaldes. În ciuda rezultatului din tur, sursa citată spune că gazdele au şanse să întoarcă soarta calificării. “Inter Club d’Escaldes nu va renunța la nimic în manșa retur cu FCSB București”, titrează publicație locală, care spune că echipa abordează cu încredere partida de pe Estadi de la FAF.
Mai important însă e că o eventuală prezență în turul II preliminar al Ligii Campionilor echivalează cu prelungirea parcursului european minim până în play-off-ul Conference League.
Mai exact, echipele eliminate în turul II preliminar al Champions League vor ajunge în turul III preliminar al Ligii Europa. Un eventual eșec te va duce în play-off-ul Conference League. Un asemenea traseu asigură un bonus uriaș, în valoare de 3.170.000 de euro. Dacă trece de campioana din Andorra, FCSB are asigurat bugetul pe aproape jumătate din sezonul acesta, inclusiv dacă apoi va merge din eșec în eșec în cupele europene.
Dumitru Dragomir, avertisment pentru Gigi Becali
Dumitru Dragomir nu crede în Denis Alibec sau Dennis Politic. Este convins că cei doi nu au valoarea lui Octavian Popescu. Favoritul lui Gigi Becali trece printr-o perioadă grea, după ce a suferit mai multe accidentări. “Din tot ce a adus Becali, inclusiv Politic, niciunul nu se compară cu Octavian Popescu. Pe onoarea mea dacă nu e mare pierdere Octavian Popescu. Dacă ar avea puțin mai multă minte, cred că ar fi și mai bun ca fotbalist. Din punct de vedere sportiv e fotbalist, nene. Țineți minte ce vă spun”, a punctat Dragomir, conform fanatik.ro.
Mai mult, Dragomir a vorbit despre Darius Olaru și Daniel Bîrligea. Cei doi au avut, de asemenea, probleme cu accidentările, în ultima perioadă. “Uită-te la Olaru. Nu își revine după accidentare. Până își intră în ritm și până își fac iar relații de joc e greu”, a adăugat acesta.