
Greul îl vom duce cu acești jucători în etapele viitoare, îmi e teamă să nu fie accidentări. Ne vom chinui etapele acestea, dar e important să credem și ca cei din conducere să înțeleagă problemele noastre”, a spus Adi Mihalcea, la digisport.ro.
Mirel Rădoi, calm după nebunia din UTA – Universitatea Craiova 3-3: “Pentru mine nu e o surpriză”
Mirel Rădoi nu a fost surprins de rezultatul final al meciului dintre UTA Arad şi Universitatea Craiova. Partida de pe stadionul Francisc Neuman s-a încheiat 3-3, asta după ce oltenii au condus cu 3-0.
Echipa lui Adrian Mihalcea a reuşit să revină şi să înscrie golul egalizator în minutul 90+13, obţinând primul punct din acest sezon.
În ciuda rezultatului de egalitate de la Arad, de la capătul unui meci pe care Universitatea Craiova părea să îl aibă în mână, Mirel Rădoi a părut destul de calm după meciul nebun de la Arad, cu şase goluri.
Rădoi susţine că nu a fost surprins de acest deznodământ, fiind puţin dezamăgit de faptul că echipa sa le-a permis celor de la UTA să revină în meci:
“Nu ştiu care erau aşteptările. Noi am avut şi în primul amical 3-1 şi am terminat 3-3. Pentru mine nu era o surpriză. Când prinzi asemenea echipe trebuie să le dai 3-4-5-6. În loc să îi lăsaţi la pământ, voi le daţi oxigen în repriza a doua. Trebuie să lucrăm la ultimele 30 de minute.
E greu de evaluat, poate acum înţelegem de ce am ţinut să vină jucători mai devreme. Să zicem că s-au mişcat bine, am avut problemele noastre, dar rămânem cu impresia că puteam câştiga aici şi vedem ce putem să îmbunătăţim.
Am suferit şi din punct de vedere fizic, am crezut că nu vor veni golurile atât de rapid unul după altul şi a apărut o relaxare. Sunt lucruri pe care le vom discuta şi încercăm să le reglăm.
Mai sunt jucători care trebuie să revină după acccidentări. În momentul de faţă trebuie să încercăm din punct de vedere fizic să îi ridicăm pe cei care îi avem. Ne mai trebuie şi un atacant, azi ne-a lipsit acel atacant pe final.
Mai sunt 14 zile, vedem. Dar nici Sarajevo nu este total pregătită. E clar că e peste adversarul de azi, dar cred că din punct de vedere mental am suferit. Dacă reuşim să ne controlăm emoţiile, probabil că vom reuşi să trecem şi peste problemele fizice”, a declarat Mirel Rădoi, conform sursei citate.