Cristiano Ronaldo este fără doar şi poate unul dintre cei mai buni jucători de fotbal din istorie, iar faptul că lusitanul joacă în continuare acest sport la vârsta sa este remarcabil. Nani, fostul coleg de la naţionala Portugaliei şi de la Manchester United al lui “CR7”, împărtăşeşte şi el această opinie.

<!–

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

–>

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Fostul internaţional a vorbit despre Ronaldo în cadrul ceremoniei de deschidere a Ibercup, unul dintre cele mai importante turnee de juniori din întreaga lume.

Nani nu s-a ferit de cuvinte când a vorbit despre Ronaldo

Unul dintre subiectele abordate de Luís Carlos Almeida da Cunha, pe numele său complet, a fost cel legat de fostul său coleg de naţională, Cristiano Ronaldo. Cei doi au petrecut de asemenea şi doi ani la Manchester United, din 2007 până în 2009.

“CR7” se află într-un moment în care la 40 de ani şi-a prelungit contractul cu Al-Nassr în baza unei sume uriaşe de bani. Deşi se află la o vârstă la care nu mai dă randamentul de altă dată, Nani nu a ezitat să îl laude în continuare pe fostul său coleg şi să aducă în discuţiile critice care apar la adresa lusitanului, dar şi a rivalului său, Leo Messi.

Este o maşinărie, e diferit. Uneori nu realizăm, dar îi criticăm pe Ronaldo şi pe Messi mult, dar când fotbalul se va încheia pentru ei, vei simţi diferenţa. Doar după ce au părăsit echipe de top am simţit cu adevărat absenţa lor. Trebuie să profităm de avantajul ăsta (n.r. de a-i mai vedea jucând)“, a spus omul cu 112 selecţii la naţionala Portugaliei, potrivit abola.pt.