Coco Gauff, eliminată de la Wimbledon / Profimedia
Câştigătoare a celui de-al doilea turneu de Grand Slam din an, Roland Garros, Coco Gauff a fost eliminată, marţi, în primul tur la Wimbledon.
<!–
–>
Americanca de 21 de ani a fost învinsă cu 7-6 (3), 6-1 de ucraineanca Dayana Yastremska, locul 42 mondial.
O nouă favorită, OUT de la Wimbledon 2025
Primul set al partidei dintre Yamstreska şi Gauff a ajuns în tie-break, după ce ambele jucătoare au câştigat un game pe serviciul adversarei. Ucraineanca s-a dovedit mai concentrată şi şi-a adjudecat actul inaugural cu scorul de 7-3.
În al doilea set, campioana de la Roland Garros nu a avut nicio şansă în faţa Dayanei, care a început cu un break, după care a mai câştigat alte două game-uri pe serviciul americancei. Asfel, Yamstreska a eliminat-o pe Gauff din primul tur de la Wimbledon după o oră şi 20 de minute, cea mai mare surpriză de până acum pe tabloul feminin de la Londra.
Another seeded player is out in the first round of Wimbledon 🤯
Dayana Yastremska defeats Coco Gauff in straight sets!#Wimbledon pic.twitter.com/tSFAJ1RQfm
— Roland-Garros (@rolandgarros) July 1, 2025
Turneul de la All England Club a mai semnat alte surprize, precum eliminarea lui Pegula şi Ostapenko sau retragerea lui Ons Jabeur.
Astfel, la câteva săptămâni după ce a fost eliminată din startul turneului WTA 500 de la Berlin, Gauff şi îşi încheie astfel scurtul sezon pe iarbă fără nicio victorie.