Prima reacţie a Irinei Begu după calificarea în turul 2 de la Wimbledon. Ce a spus despre viitoarea adversară

Irina Begu, la Wimbledon 2025 / Profimedia

Irina Begu s-a calificat marţi în turul al doilea de la Wimbledon, după o victorie în trei seturi contra slovenei Kaja Juvan (240 WTA). După partida de pe terenul 9 de la All England Club, sportiva de 34 de ani a oferit o reacţie în cadrul căreia a vorbit despre partida de pe iarba londoneză şi despre viitoarea ei adversară.

<!–

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

–>

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În turul secund, Begu va da peste favorita cu numărul 16 de la Londra, Daria Kasatkina.

Begu, după victoria din primul tur de la Wimbledon: “A fost un meci de acomodare”

Sportiva clasată pe locul 115 WTA a început perfect partida, cu un break. Primul set a intrat însă în tie-break, după ce slovena a făcut rebreak, dar Begu a avut nervii mai tari şi s-a impus cu 8-6.

În al doilea act, Begu nu a avut vreo şansă, după ce a pierdut patru game-uri pe propriul serviciu. În decisiv, românca a revenit după ce se afla cu un break în spatele lui Juvan şi a câştigat după două ore şi şapte minute, scor final 7-6, 1-6, 6-3.

După meci, Begu a fost mulţumită de prestaţia sa, mai ales în contextul în care a jucat primul meci pe iarbă în acest sezon. Cât despre adversara ei din turul secund, Daria Kasatkina, sportiva din Bucureşti a catalogat-o drept “incomodă”.

M-am simţit per total bine, a fost un meci, la început, de acomodare. Am simţit bine iarba, ţinând cont că acesta este primul meci pe care l-am jucat pe această suprafaţă. Mă bucur că am reuşit să câştig acest meci.

În setul al doilea am pierdut un pic din energie şi s-a dus mult prea repede. La începutul setului al treilea m-am gândit să lupt pentru fiecare punct şi oportunităţile vor veni.

(Întrebată despre Daria Kasatkina, viitoarea ei adversară) O cunosc destul de bine, am jucat de multe ori împotriva ei. Va fi un meci greu ca oricare altul, încerc să-l pregătesc cât mai bine, este o jucătoare destul de incomodă, dar cred că am şansele mele şi voi încerca să mi le iau“, a spus jucătoarea de 34 de ani, potrivit eurosport.ro.