Unitatea de Primiri Urgenţe a unui spital/ Hepta
Eduard Niţu şi-a strigat disperarea, după ce a fost nevoit să ajungă într-un spital din România. Campionul mondial la patinaj viteză a dezvăluit prin ce a putut trece.
<!–
–>
Eduard Niţu a cucerit medalia de aur, în acest an, la Cupa Mondială de patinaj viteză. Sportivul în vârstă de 20 de ani a adus României prima medalie mondială de aur la acest sport.
Și-a strigat disperarea, după ce a fost într-un spital din România
Eduard Niţu a suferit o accidentare şi a fost nevoit să ajungă la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Ploieşti. Sportivul a făcut dezvăluiri teribile, fiind surprins de cum a putut fi tratat de asistenţi.
Patinatorul a dezvăluit că deşi accidentarea sa era una gravă, a fost nevoit să aştepte mai mult de şase ore până când a primit un consult medical, lâudându-i în schimb pe medici.
“Se stă câte 6-7 ore, e cald, nu avem apă, nu primim explicații, dar ne uimește cum personalul râde.
O șefă, al cărei nume nu îl știu, mi-a spus că accidentul s-a întâmplat joi și nu mai prezintă o urgență, chiar dacă acum am piciorul cât un butoi. Medicii au fost jos pălăria! Nimic de reproșat la adresa lor”, a declarat Eduard Niţu, conform observatorulph.ro.
Eduard Niţu, primul sportiv din istoria României care câştigă aurul la Cupa Mondială
Eduard Niţu a cucerit medalia de aur la Cupa Mondială U23 de la începutul acestui an. El a triumfat în proba de patinaj viteză, în a treia etapă a ISU Junior Wrld Cup de la Collalbo, Italia.
“Pot spune că nu eu am ales patinajul, ci patinajul m-a ales pe mine. Copil fiind, mă jucam cu tot ce găseam, dar cel mai mult adoram să merg împreună cu mama într-un skate park, unde puteam sări pe rampe cu rolele. Într-o zi, întâmplarea a făcut să merg într-un alt parc, unde chiar în acel timp se antrenau patinatorii de viteză, iar un antrenor m-a întrebat dacă nu aș vrea să încerc patinajul viteză, observând că încercam să le imit mișcările celor mai mari. Așadar, pentru mine, patinajul nu a fost ales drept un sport, ci mai degrabă un loc de joacă organizat.