
Campionul olimpic se va lupta pentru a treia sa medalie de la Campionatele Europene de Nataţie Under-23, după ce s-a calificat şi în finala “probei regină”, cea de 100 de metri liber. Înotătorul român şi-a încheiat seria cu cel mai bun timp şi a fost primul per total.
<!–
–>
David Popovici a cucerit deja la turneul de la Samorin două medalii: aurul la 200 de metri liber şi bronzul la 50 de metri liber.
Popovici, în cursă pentru o nouă medalie la Europenele U23
Aflat în a şasea şi în acelaşi timp ultima serie a probei de 100 de metri liber, David Popovici a demonstrat de ce este medaliat olimpic în această cursă. “Bronzul” de la Paris 2024 a încheiat cele două lungimi de bazin în 47.38 secunde, devansând sportivul care a terminat pe locul 2 cu 80 de suimi.
Popovici va intra în finală cu cel mai bun timp per total dintre toţi cei calificaţi în ultimul act. Dacă în serii, românul nu a forţat la nivel maxim, în ultimul act va da cu siguranţă totul, mai ales dacă ţinteşte o nouă medalie de aur.
Finala probei de 100 de metri liber va avea loc de la ora 19:xx. Popovici va mai intra în bazin şi pentru proba de ştafetă de 4×100 metri liber.