
Cei din “Legiunea Chitila” au afişat un banner în faţa stadionului de sub Grant, cu ocazia împlinirii clubului vârsta de 102 ani: “N-am fost iubiți, dar am fost tari / 102 ani de coșmaruri pentru adversari”, a fost mesajul transmis de suporterii giuleşteni.
Rapid şi-a schimbat numele pentru sezonul viitor
Rapid şi-a schimbat numele pentru sezonul viitor de Liga 1. Giuleştenii au făcut anunţul, după ce în stagiunea trecută, denumirea clubului a fost “FC Rapid 1923”.
Concret, clubul de sub Grant se va denumi din sezonul viitor “Fotbal Club Rapid”. În prezent, giuleştenii se pregătesc de debutul noii stagiuni în cantonamentul din Slovenia.
“Începând cu sezonul competițional 2025–2026, clubul nostru va evolua în toate competițiile sub denumirea Fotbal Club Rapid, forma completă și legitimă a numelui nostru.
În sezoanele anterioare, clubul a fost înscris în competiții sub denumirea FC Rapid 1923, utilizată în perioada de reconstrucție administrativă și juridică, până la soluționarea definitivă a litigiilor privind identitatea oficială a brandului Rapid.
Revenirea la denumirea Fotbal Club Rapid este un pas firesc și simbolic, care întărește poziția clubului în peisajul fotbalului românesc și reconfirmă legătura autentică dintre tradiție și prezent”, a transmis clubul Rapid, pe site-ul oficial.