Un proiect de lege le-ar putea permite lui CSA Steaua şi CS Dinamo să promoveze. Gigi Becali a aflat detalii

Gigi Becali, în timpul unui interviu / Hepta Images

În Parlamentul României a fost iniţiat un proiect de lege care vizează modificarea legii sportului, astfel încât echipele de drept public, cum sunt CSA Steaua sau CS Dinamo, să poată promova în Liga 1, informaţie oferită de către prosport.ro. Accederea în primul eşalon ar urma să aibă loc începând cu sezonul viitor.

<!–

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

–>

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Contactat de presă pentru a oferi o reacţie, Gigi Becali a venit cu mai multe detalii privind ce se întâmplă în organul legislativ al ţării.

Gigi Becali: “Un proiect de lege promovat de Elisabeta Lipă”

Patronul celor de la FCSB a avut o intervenţie la Digi Sport în care a vorbit pe larg despre posibilitatea ca legea să treacă în parlament. Latifundiarul din Pipera a specificat că totul trebuie să treacă prin mai multe comisii, iar proiectul ar fi acelaşi care a fost promovat în trecut şi care a primit aviz negativ.

În plus, Becali a menţionat că această idee i-ar aparţine Elisabetei Lipă, preşedinta Federaţiei Române de Canotaj.

Acum m-am interesat. Este vorba despre un proiect de lege promovat de Elisabeta Lipă, probabil are ceva interese pe la Dinamo. Cei care au semnat proiectul sunt vreo 30 de la PSD. Unii cu care am vorbit, au spus că au semnat ceva…

Semnezi, doar că, după, legea vine la comisie. Ea trece prin comisii. Ea e semnată, dar trebuie să treacă prin comisii. Comisiile vin și spun că e aceeași lege care a fost promovată atunci de Dâncu și atunci s-a dat aviz negativ și s-a motivat de ce.

Acum nu poate să schimbe motivarea, că nu e altă situație, e tot aia, doar că vrea altcineva să o promoveze. Va trece în comisii, la comisia de sport a Senatului va fi mâine (n.r. marți) cred. Eu am vorbit acum cu președintele comisiei de sport a Senatului, care nu mă minte.

Noi am votat pentru legea cu stadioanele și alții au votat contra. Am vorbit și cu președintele comisiei juridice, care a semnat și el. Ei semnează, grupul PSD. Alta e să semnezi pentru un proiect și alta e să citești legea și să vezi ce spune“, a spus patronul FCSB, potrivit digisport.ro.