Ilie Dumitrescu, în timpul unei emisiuni
Ilie Dumitrescu a dezvăluit care este jucătorul de la România 21 pe care ar vrea să îl vadă în prima reprezentativă, sub comanda lui Mircea Lucescu.
<!–
–>
Asta în contextul în care Il Luce a specificat după eşecul dramatic cu Spania (1-2) că doar câţiva fotbalişti ai generaţiei U21 vor face pasul spre echipa mare. Chiar şi aşa, primul pe lista lui Ilie Dumitrescu este Umit Akdag.
Fundaşul de 21 de ani de la Toulouse are deja 9 selecţii la naţionala U21, dar rămâne de văzut ce va alege Umit Akdag dintre România şi Turcia.
Ilie Dumitrescu îl vrea pe Umit Akdag la naţionala lui Mircea Lucescu
“Louis Munteanu, Mircea Lucescu a spus că era titular la meciul cu Austria. Așa s-a pronunțat. Borza are și el șansa lui, dacă ar avea continuitate la Rapid.
Pentru mine, un câștig mare de tot este Umit Akdag și aș face orice efort ca el să facă pasul. L-am văzut în două meciuri, mijlocaș central și fundaș central. Mi s-a părut foarte bun, are și o tehnică foarte bună”, a spus Ilie Dumitrescu, citat de digisport.ro.
Umit Akdag nu s-a hotărât încă
Recent, Marius Niculae a dezvăluit discuţia avută cu fundaşul cotat la 600.000 de euro, care încă nu a luat o decizie legată de naţionala mare.
“Dacă va mai juca pentru România? Depinde numai de el. Am discutat cu Umit și mi-a spus că mai are nevoie de o perioadă de gândire, după care va lua o decizie. Încă se gândește. Nu exclude să joace pentru România, dar nici nu spune că vine acum la convocare.
Eu am vorbit personal cu Umit, v-o zic în exclusivitate. Mi-a spus așa: nici nu mă grăbesc, dar nici nu exclud. Adică, a lăsat o portiță pentru naționala noastră. Contează să vrea el, să vină cu inima deschisă.