Momentul în care Blănuţă e eliminat în meciul cu Spania de la EURO U21 / Profimedia Images
Ion Vlădoiu, care în 1994, la World Cup, a trecut printr-un episod asemănător cu cel în care a fost implicat Vladislav Blănuţă, i-a luat apărarea atacantului tricolorilor mici.
<!–
–>
În 1994, Ion Vlădoiu a fost trimis în teren, în meciul cu Elveţia, în minutul 70. 3 minute mai târziu lua roşu direct. Vlădoiu a intrat la 3-1 pentru elveţieni, dar când a luat roşu scorul era deja 4-1 pentru aceştia. A fost criticat însă dur după acel eveniment.
Ion Vlădoiu îl susţine pe Blănuţă. A trecut printr-un episod asemănător în 1994
Vladislav Blănuţă a fost trimis în teren în meciul cu Spania în minutul 77, el înlocuindu-l pe Louis Munteanu, autorul golului tricolorilor. În minutul 84, Blănuţă a văzut roşu direct, ca Vlădoiu în 1994. Spaniolii au marcat două goluri după eliminarea lui Blănuţă şi au câştigat partida.
„Eram convins că multora o să le amintească de ceea ce am făcut și eu în 1994, iar mie să știți că îmi pare foarte rău de Vladislav Blănuță. Sunt convins că nici el nu a vrut să îl lovească pe jucătorul spaniol, dar dinamica jocului, adrenalina și dorința de a bloca demararea acțiunii l-a făcut să aibă o intrare întârziată.
În aceste momente Blănuță are nevoie de susținerea noastră, dar în special de susținerea apropiaților săi. Iar eu sunt convins că domnul Adrian Mititelu este primul om care în aceste momente este alături de Blănuță. Sunt sigur că Adrian Mititelu o să fie alături de el. Așa a fost în 1994 și George Copos față de mine. Nu mi-a fost deloc uşor.
Nu trebuie să îl scoatem pe Blănuță principalul vinovat peste această înfrângere. Nu uitați ce adversari am întâlnit și în ce competiții joacă ei, iar dominarea lor fusese pe teren și până la intrarea lui Blănuță”, a declarat Ion Vlădoiu pentru prosport.ro.
Spania U21 – România U21 2-1. Naţionala lui Pancu a primit două goluri în două minute şi e ca şi eliminată de la EURO 2025
Reprezentativa U21 a României a fost învinsă, sâmbătă, la Bratislava, cu scorul de 2-1, de selecţionata similară a Spaniei, în etapa a doua a grupei A din cadrul Campionatului European Under 21. Spaniolii, care au revenit de la 0-1, sunt de cinci ori câştigători ai competiţiei continentale. România a pierdut în această săptămână şi primul meci din grupă, scor 0-1 cu Italia.
Cu Daniel Pancu suspendat şi cu Răzvan Rotaru pe bancă, tricolorii mici au reuşit să deschidă scorul în minutul 4, printr-un gol superb, la vinclu, al lui Louis Munteanu. Rareş Ilie a fost aproape să majoreze diferenţa de pe tabelă, în minutul 11. Şase minute mai târziu Matei Ilie a scos de pe linia porţii şutul lui Diego Lopez, iar spaniolii au primit penalti în minutul 25, după un fault al lui Matei Ilie şi verificarea VAR. Lovitura de pedeapsă a fost executată de Mateo Joseph, care a trimis pe lângă poartă. Pubill a trimis în bară, în minutul 31 şi tricolorii au intrat cu avantaj minim la pauză.
Louis Munteanu, marcatorul singurului gol de până acum al naţionalei U21 la EURO 2025
Românii au ratat de două ori în aceeaşi fază, prin Perianu şi Rareş Ilie, care nu au găsit drumul spre gol în minutul 62. Răzvan Sava a respins în bară şutul lui Moro, din minutul 70, pentru ca Grameni să trimită mingea milimetric pe lângă bară în minutul 79. Elevii lui Pancu au rămas în zece, din minutul 84, după eliminarea lui Blănuţă, pentru un fault asupra lui Mosquera, iar Mikel Jaureguizar a egalat imediat, în minutul 85, cu un şut de la 25 de metri. Ibericii au marcat golul victoriei în minutul 88, când Roberto Fernandez, deşi ţinut de Matei Ilie, a înscris din cădere şi Spania s-a impus cu 2-1.