Zi mare pentru Florinel Coman şi aleasa inimii lui, Ioana Timofeciuc. Cei doi se cunună religios, după ce cununia civilă a avut loc în 2024. Naşii lui Florinel Coman şi ai soţiei sale, Ioana, sunt Mirel Rădoi şi soţia acestuia.

<!–

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

–>

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Mirel Rădoi a ales o vestimentaţie gri deschis la eveniment. El a aşteptat-o pe mireasă să sosească la biserică, apoi a condus-o de braţ către cerenomie.

Mirel Rădoi, naş pentru Florinel Coman

Mirel Rădoi şi soţia acestuia au fost în permanenţă alături de miri, care au fost deopotrivă emoţionaţi şi fericiţi.

Mirel Rădoi i-a fost selecţioner lui Florinel Coman la naţionala U21 a României, atunci când tricolorii mici au obţinut cea mai mare performanţă din istoria naţionalei U21. Se întâmpla la EURO 2019, atunci când naţionala U21 a ajuns până în semifinalele competiţiei. Tricolorii mici au învins în grupă Croaţia şi Anglia, apoi au remizat cu Franţa, în ultimul meci. Ei au terminat grupa pe primul loc, la egalitate de puncte cu Franţa.

În semifinalele EURO 2019 U21, România a fost eliminată de Germania, nemţii învingându-i pe tricolorii mici cu 4-2.