
Mircea Lucescu a susținut conferința de presă premergătoare partidei dintre Austria și România, care va fi în direct pe Antena 1 și în AntenaPLAY sâmbătă, de la ora 21:45. În cadrul acesteia, selecționerul primei reprezentative a venit cu detalii despre accidentarea lui Louis Munteanu.
<!–
–>
Atacantul de la CFR Cluj a părăsit cantonamentul echipei naționale înaintea duelului de la Viena, după ce a suferit o accidentare la antrenament. Acum, Mircea Lucescu a explicat că Munteanu a acuzat o problemă după ce a „exagerat” cu pregătirea.
Mircea Lucescu a venit cu detalii despre accidentarea lui Louis Munteanu înainte de Austria – România
„Louis se pregătise foarte bine. A exagerat puțin după antrenament. Nu-l puteam forța, am preferat să-l lăsam si sperăm să se refacă pentru meciul cu Italia”, a spus Mircea Lucescu, la conferința de presă.
Louis Munteanu va rata astfel duelul cu Austria, din drumul spre World Cup 2026, turneu final care va putea fi urmărit, în exclusivitate, în Universul Antena.
După meciul de la Viena, tricolorii lui Mircea Lucescu se vor întoarce la București, pentru partida cu Cipru. România – Cipru se va juca pe Arena Națională, marți, de la ora 21:45.