Recordul stabilit de Cristiano Ronaldo, după ce a marcat în Germania – Portugalia. Cifre impresionante pentru starul lusitan

Cristiano Ronaldo, în timpul unui meci al Portugaliei/ Profimedia

Cristiano Ronaldo a stabilit un record impresionant, la vârsta de 40 de ani, după ce a marcat în duelul dintre Germania şi Portugalia. Starul lusitan a devenit golgheterul Nations League.

<!–

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

–>

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cristiano Ronaldo a fost titular în duelul de la Munchen. Germania şi Portugalia se înfruntă pentru a se califica în finala Nations League.

Recordul stabilit de Cristiano Ronaldo, după ce a marcat în Germania – Portugalia

Germania a fost echipa care a reuşit să deschidă scorul. Florian Wirtz a marcat în minutul 48, din pasa lui Joshua Kimmich.

În 63, Portugalia a restabilit egalitatea prin Francisco Conceicao. Mijlocaşul lui Juventus a punctat superb, cu un şut din marginea careului.

Cinci minute mai târziu, Cristiano Ronaldo şi-a dus naţionala în avantaj. Starul lusitan a marcat cu o reluare din faţa porţii, din pasa lui Nuno Mendes. Golul a fost validat cu ajutorul VAR-ului, pentru o presupusă poziţie de offsaid a atacantului de 40 de ani.

Graţie golului marcat în poarta Portugalia, Cristiano Ronaldo a devenit golgheterul Nations League. Starul lusitan are 14 goluri marcate, în cele 19 meciuri bifate în această competiţie.

Totodată, Cristiano Ronaldo a ajuns la 937 de goluri marcate în întreaga carieră. Acesta a punctat de 137 de ori pentru echipa naţională. De şapte ori a reuşit să marcheze CR7 în acest an, în cele nouă meciuri bifate pentru Portugalia.